Eveniment

Senatorul Sorin Oprescu, în vizită la Spitalul Județean și la BETHESDA

Senatorul PSD Sorin Oprescu, vicepreședintele Comisiei de Sănătate, a vizitat ieri Spitalul Județean Suceava și spitalul privat BETHESDA. Vizita senatorului a fost una privată, acesta fiind într-un scurt concediu în Bucovina. Conform managerului Spitalului Județean „Sf. Ioan cel Nou”, Costică Dăscăliuc, în drum spre mănăstiri, medicul Sorin Oprescu s-a oprit la cea mai mare unitate spitalicească din județ pentru a avea „o discuție prietenească” cu cei din conducerea unității sanitare.
Costică Dăscăliuc a precizat că îl cunoaște pe vicepreședintele Comisiei de Sănătate a Senatului de trei ani de zile și că se bucură „că a poposit pe la spitalul nostru”. „Nu este o vizită oficială, domnia sa și-a exprimat dorința de a trece pe la Spitalul Județean, în drum spre mănăstiri și probabil va vizita și alte spitale din județ și din Botoșani. Domnul Oprescu se află în săptămâna lui liberă și a ales să vină în Bucovina”, a spus Dăscăliuc.
Sorin Oprescu era așteptat ieri seară și la Spitalul BETHESDA, unde urma să se întâlnească și să discute cu medicul Ștefan Pușcașu, cel care deține spitalul.

Recomandări

Șoldan anunță că Spitalul Clinic Județean Suceava a fost dotat cu echipamente moderne pentru secțiile de Neurochirurgie și Recuperare

Tradiția vindecării și numele Sfântului Ioan cel Nou, unite de regretatul doctor Cristian Irimie pe frontispiciul spitalului sucevean

Peste 600 de ani de istorie și 384 de destine legate de spitalul din Suceava, sub condeiul doctorului Mihai Ardeleanu

Administrația județeană intră în asociere cu USV și Primăria Siret pentru înființarea societății care va administra parcul industrial din acest oraș

Ministrul Cseke Attila a vizitat Palatul Administrativ, creșa din Burdujeni, Mănăstirea Sf. Ioan și inaugurează creșa de la Baia