Senatorul ALDE Ilie Niță a fost plasat sub control judiciar de procurorii DNA Suceava. Niță este acuzat de comiterea a trei infracțiuni, respectiv evaziune fiscală, instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.
Tot sub control judiciar a fost plasat și Florin Ivanovici, avocat în cadrul Baroului Suceava și practician în insolvență. Acesta este cercetat pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
„În perioada 2012-2017, inculpatul Niță Ilie, în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava și ulterior senator în Parlamentul României, a exercitat în fapt atribuțiile de administrare și control al unei societăți comerciale, deși, potrivit statutului societății, administrator era o altă persoană. Inculpatul a acționat în aceeași manieră și după intrarea societății în procedură de insolvență, din dispoziția judecătorului sindic, deși prerogativele acestei funcții au fost preluate de către inculpatul Ivanovici Florin, în calitate de lichidator judiciar.
În acest context, în perioada 26.04.2013-27.09.2017, inculpatul Ivanovici Florin, în calitatea menționată mai sus, la instigarea inculpatului Niță Ilie, nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu prevăzute de legislația primară, în sensul că:
– nu a condus întreaga activitate a societății comerciale respective,
– a tergiversat procedura de insolvență pe o perioadă de peste 4 ani, în condițiile în care activul societății se limita la patru autovehicule, din care trei nefuncționale, iar procedura nu este încheiată nici în prezent,
– nu și-a precizat poziția de a menține și executa sau de a denunța un contract de parteneriat public privat încheiat anterior între societatea comercială respectivă și o unitate administrativ teritorială, despre existența căruia avea cunoștință.
Acționând în această manieră, lichidatorul judiciar a facilitat continuarea activității comerciale de către inculpatul Niță Ilie, în numele acelei societăți, perioadă în care acesta a realizat încasări în cuantum total de 706.466 lei, neevidențiate și nedeclarate organelor fiscale. Astfel a fost creat un prejudiciu material în același cuantum creditorilor firmei respective, întrucât sumele de bani obținute nu au fost aportate la masa credală în vederea stingerii debitelor (care se ridicau la nivelul sumei de 1.215.952 lei)”, se arată într-un comunicat al DNA Suceava.
Controlul judiciar este valabil pentru o perioadă de 60 de zile, timp în care Ilie Niță și Florin Ivanovici au anumite obligații, respectiv:
a) să se prezinte la organul de urmărire, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori sunt chemați,
b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței,
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea lor, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori sunt chemați,
d) să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului,
e) să nu comunice direct sau indirect, pe nici o cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar,
f) să nu desfășoare activitățile în exercitarea cărora au săvârșit faptele.
Procurorii DNA au mai făcut precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.






