Senatorul Alexandru Cordoș, soția și fiica sa, puși sub urmărire de DNA

Senatorul Alexandru Cordoș, soția acestuia, Mihaiela Cordoș, și fiica lor Andreea au fost puși sub urmărire penală de procurorii DNA, Mihaiela Cordoș fiind acuzată că a luat mită pentru a obține locuri de muncă mai multor persoane, cu ajutorul soțului și fiicei, informează Mediafax.Mihaiela Cordoș, referent la Spitalului Clinic Județean Cluj, este urmărită penal pentru trafic de influență, în formă continuată (26 acte materiale), în timp ce soțul și fiica sa sunt acuzați de complicitate la trafic de influență, în formă continuată.Potrivit anchetatorilor, în intervalul noiembrie 2014 – prezent, Mihaiela Cordoș a pretins de la mai multe persoane foloase materiale necuvenite cuprinse între 1.000 și 10.000 lei, pentru ca, prin influența pe care ea și soțul său o aveau asupra persoanelor cu funcții de conducere din cadrul Spitalului Clinic Județean Cluj, Inspectoratului Școlar Județean Cluj și a altor instituții publice, să obțină cumpărătorilor de influență posturi/locuri de muncă cum ar fi cele de: profesor suplinitor, infirmier, asistent medical, juristconsult etc.

Recomandări

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

S-a dus la gospodăria unde locuiau soția și fiica, deși avea interdicție de a se apropia la mai puțin de 100 de metri

137 de percheziții, în cazul a două grupări care făceau contrabandă cu țigări și cu pesticide. Sunt vizați și polițiști de frontieră și vameși

Cockteil… cu amor, umor și poezie . Căsătoria și… longevitatea