Senator UNPR, dus la un proces la Tribunalul București în urma unei confuzii

Senatorul UNPR de Buzău Constantin Popa spune că a fost dus la Tribunalul București în baza unui mandat de aducere, pentru a fi audiat ca martor într-un proces de evaziune fiscală instrumentat de DNA, însă odată ajuns în sala de judecată, s-a stabilit că a fost o confuzie, persoana citată fiind alta, informează Mediafax.Senatorul Constantin Popa a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că a fost informat, marți, de către polițiștii din Buzău, că pe numele său a fost emis un mandat de aducere la Tribunalul București, unde a fost citat ca martor într-un dosar în care inculpații sunt acuzați de evaziune fiscală, cazul fiind instrumentat de Direcția Națională Anticorupție.Senatorul Popa a susținut că, imediat ce a aflat că pe numele său a fost emis mandat de aducere, a pornit spre București cu o mașină a organelor statului.El a povestit că, odată ajuns la Tribunalul București, a fost nevoit să aștepte nouă-zece ore pe holuri, până ce a ajuns în fața judecătoarei pe masa căreia se află dosarul de evaziune fiscală în care a fost citat.În fața instanței, i s-a cerut să se legitimeze, i-au fost adresate câteva întrebări, astfel ajungându-se la concluzia că persoana pe numele căreia a fost emis mandatul de aducere este alta, nu parlamentarul UNPR Constantin Popa.”Am plecat cu polițistul respectiv la Tribunalul București. Acolo m-au întrebat dacă am făcut afaceri cu o anumită persoană, care era pe acolo. Nu l-am văzut în viața mea, a spus și el, eu am zis… M-a întrebat judecătoarea dacă știu pe cutare. Nu cunosc, n-am văzut, nu știu. Cert este că am stat acolo zece ore, ca să spun că nu cunosc nimic. Dosarul era primul pe listă, pentru că cei aduși cu mandate, cum eram eu, sunt audiați de îndată, dar au fost arestați, loturi întregi, și am stat acolo pe holuri până m-au audiat. A fost o întâmplare nefericită”, a declarat senatorul Constantin Popa.

Recomandări

Percheziții la Botoșani și Suceava, într-un dosar privind vânzări ilegale de mașini, cu păgubirea proprietarilor reali

Doi tineri din Suceava, arestați pentru tentativă de omor după ce au intrat cu intenție în mașina unui polițist care păzea un camion cu lemne

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României
Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României

Suceava s-a numărat printre marile centre universitare din țară în care ANAF a derulat o nouă campanie națională de educație fiscală