Judecătoarea Anca Cazacu a preluat de luni funcția de președinte al Curții de Apel Suceava



Judecătoarea Anca Cazacu a preluat de luni funcția de președinte al Curții de Apel Suceava
Judecătoarea Anca Cazacu a preluat de luni funcția de președinte al Curții de Apel Suceava

Începând de luni, 11 mai, conducerea Curții de Apel Suceava a fost preluată de judecătoarea Anca Cazacu.

Aceasta îi succede în funcție Titianei Ilieș, care la finalul anului trecut a promovat concursul de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, postul de președinte al Curții de Apel Suceava rămânând vacant.

Anca Cazacu, care are o experiență de 18 ani în justiție, va ocupa noua funcție pentru o perioadă de 3 ani.

La Curtea de Apel Suceava activează de 7 ani, perioadă în care a ocupat funcția de președinte al Secției I Civilă, dar și funcția de vicepreședinte.

Anterior, la Tribunalul Suceava a fost președinte al Secției de Contencios Administrativ și Fiscal.

Numirea în funcția de președinte al Curții de Apel Suceava s-a făcut printr-o hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, în urma concursului pe care l-a promovat tot la București.

Noua președintă a Curții de Apel Suceava a precizat că proiectul pe care și l-a asumat pentru acest mandat se axează pe dezvoltarea comunicării și îmbunătățirea transparenței actuale a actului de justiție.

”Apreciez că un act de justiție modern nu trebuie să fie doar echitabil, previzibil și efectuat într-un termen rezonabil, ci acesta trebuie să asigure și transparența înfăptuirii justiției.

Această transparență se poate realiza prin creșterea nivelului de accesibilitate a cetățenilor la informațiile de interes public și eficientizarea comunicării cu mass-media pentru a asigura o înțelegere corectă a activității judiciare”, a arătat Anca Cazacu.

Noua președintă a Curții de Apel Suceava și-a mai propus consolidarea relațiilor de colaborare cu toate instituțiile implicate în actul de justiție, dar și cu Facultatea de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava pentru organizarea de activități de pregătire profesională și stagii de practică.

”Implementarea unor măsuri concrete pentru reducerea duratei de soluționare a dosarelor și gestionarea optimă a resurselor umane în vederea echilibrării volumului de activitate în instanțele de judecată reprezintă o altă prioritate pentru acest mandat.

Vin cu convingerea că justiția trebuie să fie nu doar independentă și imparțială, ci și deschisă, previzibilă și eficientă astfel încât societatea să conștientizeze rolul esențial al sistemului de justiție în restabilirea și menținerea păcii sociale”, a concluzionat judecătoarea Anca Cazacu.



Recomandări

Ilie Bolojan i-a mulțumit fostului președinte al Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, pentru aportul său în proiectul autostrăzii A7 Pașcani – Suceava

Ilie Bolojan i-a mulțumit fostului președinte al Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, pentru aportul său în proiectul autostrăzii A7 Pașcani – Suceava
Ilie Bolojan i-a mulțumit fostului președinte al Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, pentru aportul său în proiectul autostrăzii A7 Pașcani – Suceava

Președintele Consiliului Județean anunță o posibilă finanțare externă sau prin CNI pentru noul terminal de aproape 11.000 de metri al Aeroportului Suceava