Liga I

Șeful FRF vrea cât mai puțini străini în campionat

Președintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că echipa națională, nivelul valoric al fotbaliștilor români și cluburile vor fi afectate în viitor de prezența numeroasă a străinilor în competiția internă.
Șeful FRF s-a declarat împotriva transferurilor de fotbaliști străini de nivel mediu sau mediocru în Liga I. „În general nu sunt adeptul apariției jucătorilor străini în campionatul românesc, a celor de nivel mediu sau scăzut. Anglia are o lege foarte clară prin care numai jucătorii internaționali care au jucat un număr de meciuri în ultimul an pot fi transferați în Anglia. Eu nu pot să-i apreciez pentru că sunt achiziții ale cluburilor. CFR Cluj e pe primul loc și din acest punct de vedere trebuie să-i dăm dreptate. Dar sunt convins că va fi afectat destul de tare nivelul valoric al jucătorilor români, clubul respectiv și apoi echipa națională. Acest lucru trebuie să tragă un semnal de alarmă pentru cluburile noastre, pentru dezvoltarea centrelor de formare”, a spus Sandu.

Recomandări

Serghei Boghiu, șeful de promoție al Facultății de Inginerie Alimentară: „Cele mai importante câștiguri sunt oamenii pe care îi întâlnești și experiențele care te formează”

Petru Pralea-Spînu, șef de promoție al Facultății de Silvicultură: „Succesul este atunci când reușești să îi inspiri pe ceilalți să devină mai buni”

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

Deținătorii Champions League, Nova Vita Târgu Mureș, pentru a doua oară consecutiv campioni la Cupa Aqua Carpatica