Numire

Șef nou la conservatorii din municipiul Suceava

Ovidiu Ilisei, noul preşedinte al Organizaţiei Municipale Suceava a Partidului Conservator
Ovidiu Ilisei, noul preşedinte al Organizaţiei Municipale Suceava a Partidului Conservator

Ovidiu Ilisei este noul președinte al Organizației Municipale Suceava a Partidului Conservator. El a fost numit cu titlu interimar, pe o perioadă de patru luni de zile, până la organizarea alegerilor interne. Funcția a fost vacantată după demisia lui Aurel Vasiliu, generată de incompatibilitățile cu cei din conducerea organizației județene a PC.
Ilisei a fost desemnat și în funcția de șef al campaniei electorale a PC pentru alegerile europarlamentare, la nivel de județ. „Avem ca țintă câștigarea a 7% din voturile sucevenilor. Este un target realizabil, pentru că și sondajele de opinie arată că suntem în creștere. Sunt foarte mulți nehotărâți și acuma depinde de noi cum vom ști să-i atragem de partea noastră și să-i convingem că oferta noastră este cea mai bună”, a declarat proaspătul președinte al PC Suceava.

Recomandări

Adelina Paiu a fost aleasă președintă a OFSD Suceava în prezența a aproximativ 600 de femei social-democrate din județ

Finanțiștii din Suceava și mai multe județe ale Moldovei au protestat în fața Direcției Regionale Antifraudă față de noua lege a salarizării unitare

Aproximativ 200 de finanțiști au protestat la Suceava față de prevederile noii legi a salarizării unitare
Aproximativ 200 de finanțiști au protestat la Suceava față de prevederile noii legi a salarizării unitare