Acum aproape o lună, când abia începuse, ne întrebam cum se va derula Campionatul Mondial de Fotbal în noul său format, cu 48 de echipe la start, la care se adăugau şi alte elemente neliniştitoare: desfăşurarea sa timp de mai bine de 5 săptămâni, ba încă şi pe un întreg continent, America de Nord, cu toate cele 3 ţări organizatoare (SUA, Canada, Mexic) şi inevitabilă mutare a ţărilor participante dintr-o ţară în alta în etapele superioare, etc şi etc. În general, lucrurile au evoluat mai bine decât mă aşteptasem, nici distanţele, nici temperaturile nepunând în pericol desfăşurarea meciurilor, chiar dacă reglementările americane au făcut ca un meci să se întrerupă aproape două ore din cauza furtunii care se pornise. Dacă a fost ceva cu adevărat aiurea, atunci e vorba de tratamentul la care a fost supusă delegaţia iraniană, fotbalişti şi oficiali deopotrivă fiind umiliţi într-un mod oribil de americanii care nu observaseră că ăştia erau fotbalişti, nu terorişti! Trecând strict la fotbal, tot Iranul a fost victima aranjamentelor unui borfaş numit Infantino (preşedintele FIFA), echipele desemnate să alunge Iranul fiind Austria şi Algeria, autoarele unui egal ca în cooperativa lui Pinalti şi Pădureanu de pe vremuri, 3-3 (cu goluri multe, să se bucure prostimea din tribune şi de la TV!), exact rezultatul care ajută leşinaţii din Algeria să se califice în dauna Iranului care nu pierduse niciun meci! Tot în categoria nefăcute se mai înscriu şi alte două golanii incalificabile: prima este cea a unui mare nesimţit, Donald Trump, care i-a cerut slugii sale, Infantino, să-şi bage picioarele în reguli şi regulamente şi să-i anuleze cartonaşul roşu unui american care comisese nu fault, ci o tentativă de schilodire a unui adversar. Iar sluga s-a executat fără crâcnire. Din acelaşi film grotesc face parte şi victoria Argentinei împotriva Egiptului, după ce africanilor li s-a anulat un gol pentru o invenţie de fault, petrecut cu un minut mai înainte, în careul ălalalt, iar egiptenilor nu li s-a acordat penalty la un fault mult mai evident decât ăla de la anularea golului lor! Aşa că indiferent cine va câştiga, pentru mai toată lumea e clar că jocurile de culise bat fotbalul din teren. Păcat. S-a terminat cu cinstea chiar şi la nivelul ăsta. Fotbalul s-a stricat vizibil, atât de tare încât pute. Păcat.





