Până la sfârșitul acestei luni, Oficiul Județean de Cadastru și Publicitate Imobiliară va avea o nouă conducere. Agenția Națională de Cadastru a publicat, în cursul zilei de ieri, anunțul pentru ocuparea postului de director al oficiului din județul Suceava, care se va desfășura în data de 25 martie 2009.
Potrivit unor surse, la sfârșitul săptămânii trecute, președintele la nivel național al Agenției de Cadastru ar fi semnat ordinul de destituire din funcție pentru Vasile Mocanu, cel care a ocupat până în prezent șefia Oficiul Județean de Cadastru și Publicitate Imobiliară Suceava.
Potrivit negocierilor dintre PSD și PD-L de la nivel județean, funcția de director al Oficiului de Cadastru Suceava revine democrat-liberalilor. Până în prezent, singurul membru al PD-L propus pentru aceasta funcție este fostul deputat Romică Andreica.






