Fotbal Club Cetatea

Se implică și Consiliul Județean

În timpul conferinței de presă de ieri, primarul Ion Lungu a atins și problema fotbalului. Două lucruri interesante ar fi de reținut din alocuțiunea edilului Sucevei. Ion Lungu a dezvăluit că alături de Primărie și firma Altex, în finanțarea echipei de fotbal se va implica și Consiliul Județean, lucru care nu s-a mai întâmplat în anii anteriori. De asemenea, Lungu a dezvăluit că săptămâna viitoare se va întâlni cu patronul de la Altex, Dan Ostahie, pentru a stabili strategia de viitor a grupării sucevene, care-și propune promovarea în Liga I în maximum doi ani.
“Firma Altex este principalul finanțator al echipei de fotbal a municipiului Suceava, deținând 49% din acțiuni, dar, în continuare, finanțări vor fi primite și de la Consiliul Local și Consiliul Județean. Vrem să asigurăm finanțarea necesară pentru a se face performanțe fotbalistice la Suceava și, așa cum am promis, ne vom bate pentru promovarea în prima ligă”, a declarat șeful municipalității sucevene.
Pe termen scurt însă, trebuie rezolvate o serie de probleme stringente, cum ar fi crearea unui buget pentru transferuri, perfectarea cantonamentului din Austria, achiziționarea noului echipament de joc, precum și demararea lucrărilor de reparații la stadionul Areni, care are nevoie de destule îmbunătățiri.

Recomandări

Casa Tatos din Fălticeni și-a recăpătat strălucirea de acum 150 de ani printr-un proiect de reabilitare finanțat de primărie și Consiliul Județean

Foști absolvenți antreprenori și studenți inovatori, reuniți la USV Alumni Entrepreneur Conference

Alexandra Munteanu, Tudor Andronic, Ovidiu Ghiuță, Ruxandra Mihalachi, Cosmin Bradațan, Robert Schroder, Stefan Cîmpan

Medicul sucevean Cătălin Lulciuc desființează mitul „asistaților” din sistemul sanitar și publică fluturașul de salariu

Muzeul Național al Bucovinei caută fotografii și amintiri din comunitate despre vechea Prefectură din Suceava