„Bucuriile verii”

Școală de vară pentru elevii cu tulburări din spectrul autist, la CSEI Suceava

Elevii participa la o serie de activități recreative, de socializare
Elevii participa la o serie de activități recreative, de socializare

Centrul Școlar de Educație Incluzivă (CSEI) Suceava derulează, în perioada 7 – 18 august, proiectul „Bucuriile verii”, o școală de vară adresată elevilor cu tulburări din spectrul autist.
Însoțiți de părinți, cei 20 de elevi iau parte la o serie de activități recreative, de socializare, de sprijin individual pentru învățare prin joc, vizite, drumeții, activități care vizează îmbunătățirea aptitudinilor sociale, a interacțiunilor și cooperării lor.
Coordonatorii proiectului, director prof. psihopedagog Gabriela Lupașcu, inspector școlar de specialitate prof. Ionel Dumistrăcel și prof. psihopedagog Raluca Rățoi, împreună cu dir. adj. prof. Cristina Clim și dir. prof. Mihăiță Bolohan, cu ajutorul cadrelor didactice, au colaborat, pentru acest proiect, cu președintele Organizației „Salvați copiii”, Camelia Iordache.
Prof. psihopedagog Gabriela Lupașcu a menționat că „prioritar în munca noastră este să răspundem nevoilor elevilor cu TSA (Tulburări din Spectrul Autist). Accent deosebit se pune pe copil, prin abordări de lucru structurate, îl ajutăm să proceseze informația în manieră diferită, ei «învață cu ochii» cum să deprindă abilități sociale și de petrecere a timpului liber. Se îmbunătățește comunicarea părinților, îi înțelegem, colaborăm, cooperăm, ceea ce e cel mai important, pentru a se putea adapta în toate mediile acasă, la școală, în comunitate.”

Recomandări

Elevi și profesori de la Școala Gimnazială Nr. 4 Suceava, în Cehia, în cadrul proiectului Erasmus+ „Eco Kids”

O nouă etapă a unui proiect educațional AIAS dedicat incluziunii copiilor cu tulburări din spectrul autist, realizată cu sprijinul EGGER

Comunități mai puternice, școli mai bine pregătite, acces îmbunătățit la servicii medicale – impactul sponsorizărilor EGGER în 2025

Sala de sport de la Școala Regina Elisabeta, proiect de 157.000 de euro finanțat de EGGER
Sala de sport de la Școala Regina Elisabeta, proiect de 157.000 de euro finanțat de EGGER

Specialiștii în educație discută soluții pentru integrarea elevilor cu cerințe speciale în școala de masă