Scădere cu aproximativ 10 la sută a numărului de autorizații de construire și de noi locuințe

Chiar și pe fondul acestei scăderi, județul Suceava are un ritm de construire peste medie

Criza cauzată de factorii externi și de cei medicali, cu efectul direct al creșterii prețurilor la materiale de construcții, s-a resimțit destul de puternic în domeniul ridicării locuințelor noi, o arată cele mai noi analize ale Direcției Județene de Statistică Suceava.
Una dintre cele mai importante concluzii este că numărul de autorizații de construire pentru clădiri noi de locuit a fost în scădere în fiecare lună față de anul 2021.
Cu referire la tot anul 2022, în județul Suceava s-au eliberat 2.382 autorizații pentru clădiri rezidențiale, numărul lor fiind cu 10,9% mai mic față de numărul autorizațiilor emise în perioada similară din anul 2021 (2.673 autorizații).
Chiar și pe fondul acestei scăderi, județul Suceava are un ritm de construire peste medie. Relevant este că în decembrie anul trecut, din totalul de 531 autorizații pentru clădiri rezidențiale eliberate în cadrul Regiunii Nord-Est, județul Suceava deține 29,2% din numărul total. Celelalte județe sunt destul de departe: județul Bacău 19,6%, Botoșani 21,4%, Iași 17,5%, Neamț 8,9%, Vaslui 3,4%.
Un alt indicator statistic – locuințe terminate – aduce date ce confirmă aceeași tendință de scădere, care pare a fi una generală, în toată România.
Astfel, în primele nouă luni ale anului trecut, în județul Suceava s-au înregistrat 1.140 de locuințe terminate, numărul lor fiind mai mic cu 8,9% față de numărul caselor finalizate în perioada similară din anul 2021.
Analiza pe medii de rezidență relevă faptul că numărul locuințelor terminate în primele nouă luni ale anului trecut a înregistrat o scădere cu 4,3 puncte procentuale în mediul urban și cu 10,6% în mediul rural față de perioada similară din anul 2021.

Recomandări

Primăria Suceava refuză revocarea hotărârii de închidere a autogării Ceztrans și merge înainte cu sensurile unice

Fălticeniul și-a celebrat valorile. „Ordinul Fălticeni Cultural” a fost acordat unor personalități care onorează comunitatea prin excelență și dăruire

Fascinantă expoziție de miniaturi – mașini, trenulețe și clădiri, inaugurată în Galeria POD a Muzeului de Istorie

Concursul Județean de Limba Engleză „Behind the Words”, ediția a X-a, un eveniment dedicat performanței și comunicării interculturale