Săptămâna Francofoniei la Școala Gimnazială Todirești

Elevi ai Școlii Todirești pe scena din Gura Humorului
Elevi ai Școlii Todirești pe scena din Gura Humorului

Săptămâna Francofoniei, 16-20 martie, a fost marcată de elevii Școlii Gimnaziale Todirești prin mai multe activități la care au luat parte elevii de la cele patru școli ale comunei, profesorii de limba franceză din localitate întrecându-se cu elevii lor prin măiestrie și creativitate. Directoarea Școlii Gimnaziale Todirești, profesoara de limbă franceză Lăcrămioara Cocîrlă, a declarat că „momentele artistice din cadrul activităților dedicate Săptămânii Francofoniei au adus pentru elevii noștri momente plăcute de destindere, dar și un supliment de motivație pentru studiul limbii franceze: ei au exploatat un univers despre care cred că îl stăpânesc mai bine decât adulții, în timp ce profesorii de limbă franceză au găsit în artă mijlocul de a se apropia de preocupările elevilor lor.” Organizatorii Săptămânii Francofoniei la Școala Gimnazială Todorești au declarat că „prin aceste activități organizate am urmărit dezvoltarea interesului elevilor pentru limba, cultura și civilizația franceză, precum și o mai bună motivare a acestora pentru a învăța cu plăcere limba franceză, ca ei să conștientizeze noțiunea de și importanța cunoașterii acestei limbi de circulație internațională.”

Recomandări

Două reviste școlare din Rădăuți au reprezentat Suceava în Tabăra națională de creație de la Muncel

Două reviste școlare din Rădăuți au reprezentat Suceava în Tabăra națională de creație de la Muncel
Două reviste școlare din Rădăuți au reprezentat Suceava în Tabăra națională de creație de la Muncel

Școala de Vară 2026 la Tales & Tech HUB Suceava: Înscrieri deschise pentru o vacanță activă și educativă

Școala de Vară 2026 la Tales & Tech HUB Suceava. Sursa foto: https://talesandtech.ro/
Școala de Vară 2026 la Tales & Tech HUB Suceava. Sursa foto: https://talesandtech.ro/

Ecaterina Lăzăroi, șefă de promoție cu media 10 la Școala Gimnazială „Constantin Blănaru” din Cornu Luncii