Polițiștii au aplicat, în două zile, sancțiuni de peste 100.000 lei agenților economici care funcționează în proximitatea unităților de învățământ. Într-un comunicat de presă al poliției se precizează că mai marii IPJ Suceava au dispus, miercuri și joi, identificarea și controlarea tuturor unităților economice din zona adiacentă unităților de învățământ cu privire la respectarea categoriilor de produse ce pot fi comercializate minorilor, conform H.G. nr. 128/1994 privind unele măsuri pentru asigurarea condițiilor de dezvoltare fizică și morală a elevilor. Totodată, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și polițiștii de proximitate au instruit administratorii de unități economice cu privire la interdicția de comercializare a tutunului și alcoolului către minori. La acțiune au participat 50 de polițiști din cadrul structurilor de investigare a criminalității economice de la nivelul tuturor subunităților din județ. În cadrul acțiunii au fost verificate 113 unități economice. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 60 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 110.575 lei.De asemenea, au fost confiscate bunuri în valoare de 2.328 de lei, constând în produse industriale, carne, țigări, alcool, fructe și legume. La capitolul exemple, poliția precizează că: „în urma controlului efectuat miercuri, la o unitate economică din municipiul Suceava, situată în apropierea unui liceu din municipiu, având specific comercializare produse alimentare, a fost identificată expusă la vânzare o cantitate de 25,075 kg de carne de pui și alte produse din carne, cu termenele de valabilitate expirate. S-a dispus confiscarea întregii cantități de marfă improprie consumului alimentar și sancționarea contravențională a societății cu amendă în valoare de 30.000 lei la Lg. 12/1990R”.
Sancțiuni de peste 100.000 de lei aplicate de polițiști agenților economici care funcționează în proximitatea unităților de învățământ






