Negocieri

Salariul minim din 2008, 500 de lei

Guvernul, sindicatele și patronatele au convenit ca salariul minim din 2008 să fie de 500 de lei, a declarat, ieri, ministrul Muncii, Paul Păcuraru.
Ministrul Muncii a spus, la finalul întâlnirii cu reprezentanții sindicatelor și patronatelor, că salariul minim va crește în 2008 cu 28%, de la 390 la 500 de lei, adăugând că această creștere nu va influența inflația. El a recunoscut că această valoare era maximum pe care bugetul îl permitea la ora actuală pentru salariul minim.
Potrivit lui Păcuraru, din 2008 valoarea salariului minim din Contractul colectiv de muncă va fi aceeași cu cea a Guvernului și a sindicatelor.
Demnitarul a mai spus că această creștere face ca salariul minim să ajungă la echivalentul a aproximativ 150 de euro, ceea ce „ne apropie de țările foste comuniste din UE, unde salariul minim este de aproximativ 170 de euro”.
Sindicatele au cerut ca dacă evoluția economică o va permite, să existe o renegociere a salariului minim în 2008, a declarat Păcuraru.

Recomandări

Creștere salarială de 6,5% pentru salariații TPL Suceava, agreată cu sindicatele, după aprobarea memorandumului

Angajarea a 65 de persoane la TPL Suceava, deblocată prin hotărâre de Guvern, chiar de Ziua Transportatorului

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Cursul nominal de schimb – de ce nivelul și volatilitatea nu spun același lucru