Ultimii

Salariul mediu al sucevenilor, mai mic decât în Botoșani și Vaslui



Angajații din județul Suceava au cel mai mic salariu mediu din Regiunea de Nord-Est a României, sub veniturile oficiale din salarii în județele Vaslui și Botoșani, considerate în unele clasamente mai mult sau mai puțin oficiale drept cele mai sărace din țară.
O analiză a Direcției Județene de Statistică Suceava arată că salariul mediu brut din Suceava a fost, în luna iulie a acestui an, de 1.666 de lei, în timp ce salariul mediu net a fost de doar 1.216 lei. Prin comparație, în aceeași lună, angajații din Botoșani au avut un salariu mediu brut de 1.695 de lei, în timp ce în Vaslui salariul mediu brut a fost de 1.711 lei. La Neamț salariul mediu brut a fost de 1.710 lei, la Bacău de 1.889 de lei, în timp ce la Iași venitul mediu brut din salariu a fost de 2.146 de lei. Așadar, cel puțin la capitolul venituri oficiale, pe cartea de muncă, sucevenii sunt cei mai săraci.
După cum am arătat și într-un alt material publicat de Monitorul de Suceava, tot în baza statisticilor oficiale, salariul mediu net al sucevenilor este cu aproape 30% sub salariul mediu la nivel național. Asta înseamnă, în medie, un salariu cu 500 de lei sub media din România.
Statisticile mai arată că în interval de un an de zile, din iulie 2013 și până în iulie 2014, salariul mediu net al sucevenilor a cunoscut o evoluție foarte lentă, de la 1.148 de lei la 1.216 lei.
În județul Suceava, la finele lunii iulie, erau înregistrați 96.231 de salariați și peste 138.000 de pensionari. Aceștia din urmă au avut, în trimestrul II al acestui an, o pensie medie de asigurări sociale de stat de 744 de lei. Nici pensionarii suceveni nu o duc deloc bine, comparativ cu media pe țară.
„În trimestrul II 2014, pensia medie de asigurări sociale de stat la nivelul județului a fost mai mică cu 12% față de pensia medie pe țară, aceasta fiind de 845 de lei”, se arată în analiza Direcției Județene de Statistică Suceava.
Pe de altă parte, cel mai bine plătit sucevean în cursul anului trecut a avut venituri salariale nete în valoare totală de aproape 160.000 de euro, de unde rezultă un salariu lunar mediu net de aproape 59.000 de lei (590 de milioane de lei vechi). Topul 100 al celor mai bine plătiți suceveni este încheiat de un angajat cu un venit salarial anual net de 137.400 de lei, care a ridicat în fiecare lună peste 11.000 de lei salariu.



Recomandări

Peste jumătate din populația județului Suceava trăiește în mediul rural. Salariul mediu brut este de 6.817 lei

Peste jumătate din populația județului Suceava trăiește în mediul rural. Salariul mediu brut este de 6.817 lei
Peste jumătate din populația județului Suceava trăiește în mediul rural. Salariul mediu brut este de 6.817 lei

Peste 20 de lei mc pentru apă și canalizare, de la 1 ianuarie 2026, în toate localitățile unde furnizor este ACET Suceava

Peste 20 de lei mc pentru apă și canalizare, de la 1 ianuarie 2026, în toate localitățile unde furnizor este ACET Suceava
Peste 20 de lei mc pentru apă și canalizare, de la 1 ianuarie 2026, în toate localitățile unde furnizor este ACET Suceava