Directorul societății de termoficare din municipiul Suceava, Termica SA, Constantin Plăcintă și cel al societății de apă-canal, ACET SA, Ștefan Groza, vor avea același salariu cu viceprimarii de Suceava, 4.500 de lei brut, 3.200 de lei net, ceea ce înseamnă jumătate din cât au acum. Decizia urmează a fi pusă în practică încă din această lună, după întrunirea AGA de la cele două societăți.
Primarul de Suceava, Ion Lungu, a anunțat, joi, în conferință de presă, că tot acum se reduce și indemnizația membrilor AGA de la cele două societăți comerciale aflate în subordinea Consiliului Local, de la 15 la sută din salariul directorului, la 1 la sută.





