Investiție

Sală de sport modernă pentru Colegiul Național Ștefan cel Mare

Elevii Colegiului Național Ștefan cel Mare Suceava vor beneficia de anul viitor de o sală de sport modernă, spațioasă și dotată conform standardelor europene.
Investiția necesară pentru extinderea, modernizarea și asigurarea unei noi funcționalități sălii de gimnastică existente, cu o suprafață de 267 mp, precum și pentru amenajarea modernă a terenului de sport, a fost estimată la peste 7.670.000 lei, adică mai mult de 76 de miliarde de lei vechi.
Conform indicatorilor tehnico-economici ai investiției, aprobați în Consiliul Local, durata totală de realizare a investiției va fi de 15 luni, timp în care va fi construită o sală de sport nouă, cu o suprafață totală de aproape 2000 de mp (930 mp demisol și 944 parter), va fi modernizată sala de gimnastică și terenul de sport, va fi dotată sala de sport cu instalații de supraveghere, iluminat de siguranță, aer condiționat și instalație de sonorizare.
Tot Primăria Suceava va asigura utilitățile (apă, canalizare, energie electrică, racord telefonic și racord termic) pentru noua sală de sport, o serie de lucrări de sistematizare verticală și amenajări exterioare (ziduri de sprijin, alei pietonale, platforme cu dale, plantări de arbori), precum și mobilierul și dotările specifice sălilor de sport.
La demisolul noii săli de sport va fi amenajată o sală pentru tenis de masă, una pentru aerobic și dansuri, o sală de forță, grupuri sanitare pentru fete și băieți, spații de depozitare a materialelor sportive și birourile profesorilor.
La parter vor putea fi practicate jocuri sportive precum baschetul și tenisul, fiind amenajate și 195 de locuri pentru spectatori.

Recomandări

Ministrul Mihai Dimian a publicat imagini cu noul stadion de la Moara al Universității „Ștefan cel Mare”

CJ Suceava lansează un proiect transfrontalier de peste 372.000 de euro ce prevedere dotări moderne și activități pentru copiii cu nevoi educaționale speciale

Consiliul Județean Suceava a anunțat lansarea proiectului transfrontalier „Valorificarea oportunităților prin parteneriat în educație – Hope”
Consiliul Județean Suceava a anunțat lansarea proiectului transfrontalier „Valorificarea oportunităților prin parteneriat în educație – Hope”

Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar din Orasul Milisauti, judetul Suceava