S-au urcat beți la volan și s-au ales cu dosare penale

Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest
Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest

Doi bărbați s-au ales cu dosare penale după ce s-au urcat beți la volan. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, marți noapte, la ora 23.50, o patrulă din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dărmănești a oprit pentru control pe DJ 178A, din comuna Todirești, autoturismul condus de un localnic de 65 de ani. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele acestuia s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”. Tot în noaptea de marți spre miercuri, la ora 01.09, o patrulă din cadrul Secției 11 Poliție Rurală Pojorâta a oprit pentru control pe DC Sadova autoturismul condus de un localnic de 56 de ani. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele bărbatului s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Recomandări

Suceveanul prins la volan băut și fără permis, deși avea interdicție de a conduce tot pentru alcool, arestat 30 de zile

Prins la volan băut și fără permis, pe o stradă din Suceava, deși are deja dosar penal pentru alcool la volan