Duminică, în jurul orei 18.30, în timp ce conducea o mașină pe DC 48C, pe raza comunei Ulma, înainte de a ajunge într-o curbă la stânga, un localnic de 31 de ani a observat că pe fondul excesului de viteză conducătorul unui autoturism de teren care circula din sens opus a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a pătruns pe contrasens și, deși șoferul de 31 de ani a încercat să evite coliziunea, a fost acroșat în partea lateral dreapta. Imediat după producerea evenimentului rutier, din autoturismul de teren au coborât două persoane de sex masculin, care au demontat plăcuța cu numărul de înmatriculare, după care a fugit într-o zonă împădurită. În urma impactului a rezultat avarierea ambelor autoturisme și vătămarea corporală a unui tânăr de 25 de ani, din comuna Ulma, pasager în autoturismul condus de bărbatul de 31 de ani.În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că autoturismul de teren a fost condus de un bărbat de 35 ani, din comuna Straja.Conducătorul auto de 31 de ani a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.„În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliției.





