S-a urcat la volan deși avea permisul reținut și s-a ales cu dosar penal

Un tânăr în vârstă de 25 de ani s-a ales cu dosar penal după ce s-a urcat la volan deși avea permisul reținut. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, luni, la ora 20.50, o patrulă din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești a oprit pentru control pe DN 2H, pe raza comunei Putna, autoturismul condus de un bărbat de 25 de ani, din comuna Vicovu de Jos.În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul figurează cu permisul de conducere reținut.În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.

Recomandări

Suceveanul prins la volan băut și fără permis, deși avea interdicție de a conduce tot pentru alcool, arestat 30 de zile

Prins la volan băut și fără permis, pe o stradă din Suceava, deși are deja dosar penal pentru alcool la volan