Iubiri periculoase

S-a dus acasă la amantă și a fost înjunghiat de tatăl acesteia

Un bărbat din orașul Salcea a ajuns la Urgențele Spitalului Județean, după ce a fost înjunghiat de tatăl amantei sale, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava. Agresiunea s-a petrecut vineri seară, pe raza localității Văratec, unde locuiește amanta bărbatului înjunghiat.
Potrivit poliției, victima, Cătălin M., în vârstă de 39 de ani, s-a dus vineri seară, în jurul orei 22.30, la locuința femeii cu care are o relație extraconjugală, relație cu care familia femeii nu este de acord.
Bărbatul a stat de vorbă cu femeia în dreptul porții de acces în curte, iar la un moment dat tatăl acesteia, Viorel B., în vârstă de 62 de ani, a venit pe stradă din fața locuinței și l-a atacat pe Cătălin M.
„Cunoscând relația celor doi, tatăl femeii a scos din buzunar un cuțit tip briceag, cu care a lovit partea vătămată prin surprindere la nivelul toracelui, cauzându-i mai multe plăgi”, se arată în comunicatul poliției.
Bărbatul rănit a plecat la locuința sa, iar spre dimineață, în jurul orei 4.00, s-a dus la spital, unde, după ce a primit îngrijiri medicale, a refuzat internarea.
„S-a întocmit dosar penal și se efectuează cercetări față de tatăl femeii, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de portul fără drept a unui obiect anume confecționat pentru tăiere, în locurile și împrejurările în care s-ar putea primejdui viața sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea și liniștea publică și loviri sau alte violențe”, se precizează în comunicatul IPJ Suceava.

Recomandări

Polițiștii au indicii că vârstnicului mort după ce a intrat cu mașina în peretele unei case i s-a făcut rău la volan

Un individ care a înșelat o familie cu 4.000 de lire sterline, săltat de polițiști în timp ce se îmbarca în avionul de Londra

I-a dus o găleată de apă propriei mame, iar pentru că aceasta nu i-a dat bani de băutură a zgâlțâit-o serios

Tatăl unui băiat de 15 ani mulțumește polițiștilor suceveni care au intervenit prompt după ce fiul său a fost agresat în centrul Sucevei