Alegeri locale

S-a constituit Biroul Electoral Județean Suceava

Biroul Electoral Județean Suceava a fost constituit, în cursul zilei de ieri, după ce la Tribunalul Suceava a avut loc tragerea la sorți a judecătorilor care vor ocupa funcția de președinte și de locțiitor al președintelui.
În urma tragerii la sorți, conducerea BEJ Suceava va fi asigurată de judecătoarea Liliana Condrovici, în calitate de președinte, și de Gina Ionela Crăciun – locțiitor de președinte.
Potrivit spuselor președintelui Tribunalului Suceava, Doru Bunduc, tot ieri au fost stabiliți și cei 114 președinți ai birourilor electorale municipale, orășenești și comunale, aceste funcții fiind ocupate de judecători, juriști dar și persoane care se bucură de prestigiu în fața locuitorilor.
Pe de altă parte, trebuie spus că după stabilirea conducerii BEJ Suceava, respectiv a președintelui și locțiitorului acestuia, până pe data de 26 aprilie 2008, Biroul va fi completat cu reprezentanții formațiunilor politice sucevene.
Potrivit unei situații prezentate de Prefectura Suceava, electoratul din județ va vota la alegerile locale din acest an în 505 secții de votare.

Recomandări

După ce a scăpat de arestul la domiciliu, Eugen Mogoș a revenit oficial pe funcția de director executiv al APIA Suceava

Eugen Mogoș a revenit oficial pe funcția de director executiv al APIA Suceava - Sursa foto www.ziaruldepenet.ro
Eugen Mogoș a revenit oficial pe funcția de director executiv al APIA Suceava - Sursa foto www.ziaruldepenet.ro

Consilierii locali Radu Bores, Andrei Bacoș și Beni Atodiresei asigură conducerea colectivă a Organizației Municipale a PSD Suceava și vor organiza alegeri

Șoldan s-a întâlnit cu sportivii care prin Gala Colosseum vor transforma Suceava în una dintre cele mai spectaculoase arene mondiale ale kickboxingului