S-a ales cu dosar penal după ce s-a urcat la volan deși avea permisul suspendat

Polițiștii i-au întocmit bărbatului dosar penal
Polițiștii i-au întocmit bărbatului dosar penal

Un bărbat s-a ales cu dosar penal după ce s-a urcat la volan deși avea permisul suspendat. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, luni, la ora 20.00, o patrulă din cadrul Poliției orașului Liteni a oprit pentru control pe DJ 290, din localitatea Roșcani, autoturismul condus de un localnic de 38 de ani.În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul are dreptul de a conduce suspendat din 05.03.2018, pentru nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere pentru pietoni. Totodată, conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,14 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.

Recomandări

Suceveanul prins la volan băut și fără permis, deși avea interdicție de a conduce tot pentru alcool, arestat 30 de zile

Prins la volan băut și fără permis, pe o stradă din Suceava, deși are deja dosar penal pentru alcool la volan