Bulbul zburător 11 nov. • Editorial Bulbul zburător Olandezul zburător a venit până la Suceava și a lăsat 20.000 de bulbi de lalele. Contra cost, evident, că doar sediul mondial al Crucii Roșii nu-i nici la Haga, și nici la Amsterdam. Țara Lalelelor e altceva decât Țara Hahalelor,… 11 nov. • Editorial Bulbul zburător
Tânga roților de tren 11 nov. • Colțul condeierului Tânga roților de tren Cine pândește greșeala altuia… cade singur în ea! Cititorii vor fi corectat tacit (sper!) eroarea din finalul trecutului articol, unde, în fuga tastelor, în loc de 7, am scris 2, astfel îmbătrânindu-l ilicit pe Eminescu. În aceeași zi, într-o tabletă… 11 nov. • Colțul condeierului Tânga roților de tren
Steaua rupe tot!… 11 nov. • Fotbal pe pâine Steaua rupe tot!… …dar la handbal. Și nici acolo chiar tot, din moment ce defilează entuziast prin Liga Campionilor, iar în campionat mai are nițeluș și retrogradează. Chiar mă gândesc că dacă tot s-a amânat până mâine meciul Stelei cu Suceava, fiindcă steliștii… 11 nov. • Fotbal pe pâine Steaua rupe tot!…
Sinaxar – Pomenirea Sfântului Mucenic Mina Sfântul Mare Mucenic Mina. Foto: icoanepesticla.ro 11 nov. • Religie Sinaxar – Pomenirea Sfântului Mucenic Mina 11 nov. • Religie Sinaxar – Pomenirea Sfântului Mucenic Mina
Rețete de post 11 nov. • Religie Rețete de post Ciuperci la tigaie Ingrediente: 500 g ciuperci proaspete, 1 ceapă, sare, piper, o lingură de margarină vegetală, mărar tocat, 1 roșie. Mod de preparare: Ciupercile se curăța, se spală, se taie în felii subțiri și se pun în tigaie cu… 11 nov. • Religie Rețete de post
Atenție ce mâncați în Post! 11 nov. • Religie Atenție ce mâncați în Post! Pentru ca organismul să nu sufere dezechilibre nutriționale dieta de post trebuie să conțină toate elementele unei alimentații vegetariene echilibrate, este de părere nutriționistul Lygia Alexandrescu, lector la Facultatea de Educație Fizică și Sport din București. Pentru perioada postului Crăciunului,… 11 nov. • Religie Atenție ce mâncați în Post!
Pe 15 noiembrie începe Postul Crăciunului Postul Crăciunului ține până pe 24 decembrie 11 nov. • Religie Pe 15 noiembrie începe Postul Crăciunului 11 nov. • Religie Pe 15 noiembrie începe Postul Crăciunului
23 noiembrie, Sfințirea Bisericii „Izvorul Tămăduirii” Burdujeni: 23 noiembrie, Sfințirea Bisericii „Izvorul Tămăduirii” 11 nov. • Religie 23 noiembrie, Sfințirea Bisericii „Izvorul Tămăduirii” 11 nov. • Religie 23 noiembrie, Sfințirea Bisericii „Izvorul Tămăduirii”
Audi pregătește lansarea noului TT Clubsport Audi TT Clubsport 2008 11 nov. • Auto Audi pregătește lansarea noului TT Clubsport 11 nov. • Auto Audi pregătește lansarea noului TT Clubsport
Mazda dezvăluie luna aceasta noua Mazda3 Mazda3 2009 11 nov. • Auto Mazda dezvăluie luna aceasta noua Mazda3 11 nov. • Auto Mazda dezvăluie luna aceasta noua Mazda3
Dacia Sandero este Mașina Anului 2009 în România Dacia 1 Sandero - Masina Anului 2009 in Romania 11 nov. • Auto Dacia Sandero este Mașina Anului 2009 în România 11 nov. • Auto Dacia Sandero este Mașina Anului 2009 în România
Fiat 500 Abarth AC, scorpionul motorizat Fiat 500 Abarth Assetto Corse 2008 11 nov. • Auto Fiat 500 Abarth AC, scorpionul motorizat 11 nov. • Auto Fiat 500 Abarth AC, scorpionul motorizat
Zero Banat 10 nov. • Fotbal pe pâine Zero Banat După un autor-scriitor la ziar, humorul superior e cel la care nu se râde! Cred că tot de calitate, chiar dacă provoacă râsul sănătos, este umorul involuntar. Iată, jucătorii au făcut-o fericită pe doamna Borcea, ne asigură Vasile Turcu după… 10 nov. • Fotbal pe pâine Zero Banat
Škoda Fabia Combi, prieten de familie Skoda Fabia 2008 10 nov. • Auto Škoda Fabia Combi, prieten de familie 10 nov. • Auto Škoda Fabia Combi, prieten de familie
Ford lansează două ediții speciale Focus Rally Ford Focus ST Rally Edition 2008 10 nov. • Auto Ford lansează două ediții speciale Focus Rally 10 nov. • Auto Ford lansează două ediții speciale Focus Rally
Volvo XC60 a debutat oficial și în România Volvo XC60 2009 10 nov. • Auto Volvo XC60 a debutat oficial și în România 10 nov. • Auto Volvo XC60 a debutat oficial și în România
Mercedes sărbătorește 10 ani de performanță prin ML 63 AMG Mercedes ML 63 Edition 10 10 nov. • Auto Mercedes sărbătorește 10 ani de performanță prin ML 63 AMG 10 nov. • Auto Mercedes sărbătorește 10 ani de performanță prin ML 63 AMG
Părintele Ioanichie Bălan – Sabia duhului Ioanichie Bălan – Sabia duhului. Foto: rostonline.org 10 nov. • Religie Părintele Ioanichie Bălan – Sabia duhului 10 nov. • Religie Părintele Ioanichie Bălan – Sabia duhului
Ce înțelegem prin „facă-se voia Ta, precum în cer și pe pământ”? 10 nov. • Religie Ce înțelegem prin „facă-se voia Ta, precum în cer și pe pământ”? Prin cererea a doua a Rugăciunii domnești, „vie împărăția Ta”, creștinii se roagă și solicită realizarea și desăvârșirea în ei și printre ei a împărăției lui Dumnezeu, despre care a… 10 nov. • Religie Ce înțelegem prin „facă-se voia Ta, precum în cer și pe pământ”?
Ce datorii avem față de cei adormiți? 10 nov. • Religie Ce datorii avem față de cei adormiți? Să ne rugăm lui Dumnezeu pentru iertarea și odihna sufletelor lor. Și cum nu știm care dintre cei adormiți au fost mântuiți sau nu, suntem datori să ne rugăm lui Dumnezeu pentru toți morții noștri,… 10 nov. • Religie Ce datorii avem față de cei adormiți?
23 noiembrie, Sfințirea Bisericii „Izvorul Tămăduirii” Burdujeni: 23 noiembrie, Sfințirea Bisericii „Izvorul Tămăduirii” 10 nov. • Religie 23 noiembrie, Sfințirea Bisericii „Izvorul Tămăduirii” 10 nov. • Religie 23 noiembrie, Sfințirea Bisericii „Izvorul Tămăduirii”
Tigaia, varianta soft a toporului 10 nov. • Colțul condeierului Tigaia, varianta soft a toporului Mă trec toate tristețile, când aud că vreun circ își ridică pe la noi cortul. Mă trec toate tristețile, gândindu-mă la toate vietățile alea drogate din lagărele de joacă forțată ale circului: la cimpanzeii habarniști în toate noțiunile despre junglă,… 10 nov. • Colțul condeierului Tigaia, varianta soft a toporului
„Biroul meu parlamentar va fi Colegiul în care candidez” Titi Petrea: „Biroul meu parlamentar va fi întreg Colegiul Vicovu de Sus-Solca, pentru că nu poți reprezenta interesele oamenilor doar de la birou” 8 nov. • Interviu „Biroul meu parlamentar va fi Colegiul în care candidez” 8 nov. • Interviu „Biroul meu parlamentar va fi Colegiul în care candidez”
Spirit… de Pașcani 8 nov. • Colțul condeierului Spirit… de Pașcani Semnalez din nou revista literară pășcăneană (!) „Spiritul critic”, ajunsă la cel de al 24-lea număr. Semnul de exclamație l-am așezat dintr-o firească (zic eu) uimire: mai întâi, este neașteptat faptul că tocmai la Pașcani s-a putut afla astfel de… 8 nov. • Colțul condeierului Spirit… de Pașcani
Renault Laguna GT, sportivitatea îmbracă forme elegante Renault Laguna GT 2009 8 nov. • Auto Renault Laguna GT, sportivitatea îmbracă forme elegante 8 nov. • Auto Renault Laguna GT, sportivitatea îmbracă forme elegante
Peugeot 107 Facelift, schimbare de decor Peugeot 107 Facelift 2009 8 nov. • Auto Peugeot 107 Facelift, schimbare de decor 8 nov. • Auto Peugeot 107 Facelift, schimbare de decor
Jeep Cherokee, prințul ținuturilor nesfârșite Jeep Cherokee 2008 8 nov. • Auto Jeep Cherokee, prințul ținuturilor nesfârșite 8 nov. • Auto Jeep Cherokee, prințul ținuturilor nesfârșite
Volkswagen a creat un model extrem Passat CC Volkswagen Passat Super CC Eco Concept 2008 8 nov. • Auto Volkswagen a creat un model extrem Passat CC 8 nov. • Auto Volkswagen a creat un model extrem Passat CC
De ce se-alege praful 8 nov. • Fotbal pe pâine De ce se-alege praful Am discutat cu mai mulți prieteni, pretinși cunoscători ai fenomenului, așa, ca mine, și zău că n-am aflat nimic nou: cu toții ne-am pus de acord că dincolo de orice abilități tehnice sau sofisticării tactice (pe care este evident că… 8 nov. • Fotbal pe pâine De ce se-alege praful
Când pleacă Obama în inspecție pe pământ? 8 nov. • Editorial Când pleacă Obama în inspecție pe pământ? Cu mici deosebiri de temperament, românii și-au disputat, alături de kenyeni, poziția privilegiată de al 51-lea stat american (SUA numără parcă 50 de state). Țara africană are un motiv întemeiat, de sorginte familială și orgolii,… 8 nov. • Editorial Când pleacă Obama în inspecție pe pământ?
În spiritul toleranței Mitropolitul Ambrozie, arhiereul lipovenilor 8 nov. • Religie În spiritul toleranței 8 nov. • Religie În spiritul toleranței
Astăzi îi sărbătorim pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil Sinaxar: Astăzi îi sărbătorim pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil 8 nov. • Religie Astăzi îi sărbătorim pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil 8 nov. • Religie Astăzi îi sărbătorim pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil
Obiceiuri și tradiții de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil 8 nov. • Religie Obiceiuri și tradiții de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil Arhanghelii sunt reprezentări mitice aparținând calendarului popular, dar care au ca echivalenți pe Arhanghelii Mihail și Gavriil din calendarul ortodox, celebrați la 8 noiembrie. Arhanghelii din calendarul bisericesc sunt conducătorii… 8 nov. • Religie Obiceiuri și tradiții de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil
O părticică din moaștele Sf. Nectarie se află în Biserica „Sf. Nicolae” din curtea spitalului vechi Suceava Cronica religioasă: O părticică din moaștele Sf. Nectarie se află în Biserica „Sf. Nicolae” din curtea spitalului vechi Suceava 8 nov. • Religie O părticică din moaștele Sf. Nectarie se află în Biserica „Sf. Nicolae” din curtea spitalului vechi Suceava 8 nov. • Religie O părticică din moaștele Sf. Nectarie se află în Biserica „Sf. Nicolae” din curtea spitalului vechi Suceava
Honda Accord Tourer primește premiul pentru excelență în design Honda Accord Tourer 2009 7 nov. • Auto Honda Accord Tourer primește premiul pentru excelență în design 7 nov. • Auto Honda Accord Tourer primește premiul pentru excelență în design
Fiat Bravo disponibil cu noul motor Multijet de 165 cai putere Fiat Bravo 2008 7 nov. • Auto Fiat Bravo disponibil cu noul motor Multijet de 165 cai putere 7 nov. • Auto Fiat Bravo disponibil cu noul motor Multijet de 165 cai putere
Seat Tribu va fi un mix între Ibiza și Tiguan Seat Tribu 2010 Rendering 7 nov. • Auto Seat Tribu va fi un mix între Ibiza și Tiguan 7 nov. • Auto Seat Tribu va fi un mix între Ibiza și Tiguan
Parul să fie de soc, să nu-i omorâm de tot! 7 nov. • Fotbal pe pâine Parul să fie de soc, să nu-i omorâm de tot! Rădoi, cel care se înfoia orgolios după meciul cu Dinamo, cel care trage veșnic de el, cel care se reface parțial pe ultima sută de metri, el trebuia să fie schimbat de Dorinel cu Arthuro,… 7 nov. • Fotbal pe pâine Parul să fie de soc, să nu-i omorâm de tot!
Rugăciune către Sf. Nectarie Rugăciune către Sf. Nectarie 7 nov. • Religie Rugăciune către Sf. Nectarie 7 nov. • Religie Rugăciune către Sf. Nectarie
Foloasele și vredniciile iertării Uitați nedreptățile săvârșite de alții vouă! Foto: Ahmed Al-Shukaili 7 nov. • Religie Foloasele și vredniciile iertării 7 nov. • Religie Foloasele și vredniciile iertării
23 noiembrie, Sfințirea Bisericii „Izvorul Tămăduirii” Burdujeni: 23 noiembrie, Sfințirea Bisericii „Izvorul Tămăduirii” 7 nov. • Religie 23 noiembrie, Sfințirea Bisericii „Izvorul Tămăduirii” 7 nov. • Religie 23 noiembrie, Sfințirea Bisericii „Izvorul Tămăduirii”
O părticică din moaștele Sf. Nectarie, în Biserica „Sf. Nicolae” 7 nov. • Religie O părticică din moaștele Sf. Nectarie, în Biserica „Sf. Nicolae” O părticică din moaștele Sf. Nectarie au fost aduse în biserica „Sf. Nicolae” din curtea spitalului vechi Suceava de către preotul Constantin Diaconașu, tocmai din Eghina – Grecia. Moaștele Sf.… 7 nov. • Religie O părticică din moaștele Sf. Nectarie, în Biserica „Sf. Nicolae”
Arta machiajului natural Un machiaj natural trebuie executat doar pe o piele curată. Foto: ALAMY 7 nov. • Frumusețe Arta machiajului natural 7 nov. • Frumusețe Arta machiajului natural
Aventura bondocului cartof 7 nov. • Colțul condeierului Aventura bondocului cartof De fiecare dată când pe masa mea aterizează câțiva cartofi – indiferent de forma pe care ei o îmbracă: pai, piuré, prăjiți sau țărănești – în timp ce-mi leg la gât șervetul, obișnuiesc să rostesc: -Mersic, Antoine, mersic bocù, măi… 7 nov. • Colțul condeierului Aventura bondocului cartof