A trecut în eternitate un OM de o rară noblețe sufletească – un mare artist al României! – Tenorul și Poetul Anatol Covali.
Scriam în rubrica mea din 15 septembrie 2022, în articolul intitulat UN ARISTOCRAT AL CUVÂNTULUI, următoarele:
,,… Anatol este un împătimit al cuvântului scris, un meșter de versuri ce fac sufletul să vibreze, un mare poet care știe să se dăruiască fără a cere nimic în schimb. Este un mare artist, un mare creator de metafore înflorite în marginea gândului frumos, un mare domn în raport cu cei din jur, dincolo de bune și rele, de urât și frumos, de orgoliile unora sau frustrările altora, un aristocrat al bunului-simț, un credincios care înalță rugăciuni pentru iubire, speranță și pace… ‘’
Personal, plâng un prieten mai mare care mi-a arătat că în oamenii cu adevărat importanți infatuarea nu are ce căuta, un senior ce mi-a apreciat întotdeauna creațiile încurajându-mă să continui pe drumul presărat cu (destule!) obstacole al versului metaforizat, în deplin respect față de poezia adevărată.
,,Astăzi ştim că nu putem să facem nimic împotriva morţii, dar că trebuie să facem totul în favoarea speranţei’’, spunea Octavian Paler, iar eu voi continua să sper că lui Toli i se va face dreptate, măcar după moarte, fiind recunoscut drept marele Poet care a fost, este și va rămâne peste timp.
NEODIHNĂ
(de Anatol Covalli)
Nu mă-nspăimânt când repede
trec zilele în zbor
grăbite să mă lepede
în risipirea lor.
Nu poate să mă spulbere
niciun amar sau chin.
Eu până şi din pulbere
pot face alt destin.
Iar moartea rea, tiranică,
ce lângă ea mă vrea,
nu îmi produce panică
şi nu-mi stă-n suflet grea.
Sunt lângă mine îngerii
când încercat, ca Iov,
mângâi în lumea plângerii
dureri fără istov.
E lângă mine-aproapele
şi stau la pieptu-i strâns,
ca să-mi sărute pleoapele
sub care râde-un plâns.
Durerile se-ntunecă,
iar viaţa-mi, zi de zi,
în împlinire lunecă
fără s-o pot opri.
TOT MAI DEPARTE
(de Anatol Covalli)
Tot mai departe, nu mă mai sperii
că viaţa-mi cere alte dobânzi,
că-n ale sale vaste siberii
mişună-n haite lupii flămânzi.
Chiar dacă soarta tot rea, tot cruntă
flutură-n zare cernitu-i văl,
eu cu speranţa fac zilnic nuntă
şi-n a ei rouă faţa mi-o spăl.
Nu-mi pasă dacă mai cad din creste
iluzii care înfruntă stânci,
pentru că-n viaţă tot urcuş este
şi căţărarea dură, pe brânci.
Până la urmă tot voi învinge,
căci tânăr este de-azi orice gând
şi chiar de plouă sau dacă ninge
spre al meu capăt mă duc cântând.
Să-l țină Dumnezeu în lumină!
Până săptămâna viitoare vă doresc să fiți iubiți, iubind!
