Eminescu, la tribunal 27 ian. Eminescu, la tribunal A trecut ziua lui Eminescu; cu mască, fără mască, viața merge înainte și Justiția română continuă să ofere subiecte de contestare apăsată atât a temeiurilor în care-s aduse acuzele, cât și a corectitudinii unor soluții. Nimic nou sub soare! Câți… 27 ian. Eminescu, la tribunal
O fătat vaca! 25 ian. O fătat vaca! Săptămâna trecută am scris despre una dintre cărțile surori semnate de Cezar Straton și îngemănate sub titlul „Basarabia și Bucovina”; a venit rândul și celei de a doua – de astă dată fiind vorba despre publicistică: o selecție din articolele… 25 ian. O fătat vaca!
Lică 22 ian. Lică Veste din Israel: a murit Lică Bluthal. Cine-l mai știe la Iași? Poate cei din generația mea și-l amintesc cât de cât: este cel care, împreună cu inginerul Harry Marcovici, izbutise să reînvie, prin anii ʹ50-ʹ60, spectacolele ieșene de revistă.… 22 ian. Lică
Știați că nu știați? 20 ian. Știați că nu știați? În înghesuiala lumii acesteia, unde măștile se poartă, dar distanțarea nu prea, cum mă-ntorc, cum dau peste Cezar Straton! Un ghiont mai zdravăn și mă scoate pe tușă cu tot cu rubrica mea din „Monitorul”, aflată la primejdioasă margine de… 20 ian. Știați că nu știați?
Iași sau Timișoara? 18 ian. Iași sau Timișoara? N-am intenționat un titlu-capcană, de genul celor pe care tocmai le-am denunțat într-un articol precedent, dar așa s-a nimerit, fiind vorba despre o altă posibilă dispută prioritară Banat-Moldova. O întâietate pe care, de fapt, nu și-o dispută nimeni, nu constituie… 18 ian. Iași sau Timișoara?
În preajma revoluției 15 ian. În preajma revoluției Astăzi îl aniversăm pe Eminescu. Fără acutele festivismelor găunoase, poate chiar cu excesivă reținere, sesizabilă mai ales în programele televiziunilor cu discretă contribuție în celebrarea „Zilei culturii naționale”. Cu Covid, fără Covid, 15 ianuarie rămâne ziua nașterii poetului național (nu… 15 ian. În preajma revoluției
Jale! Doliu! A murit! 13 ian. Jale! Doliu! A murit! Articolul 244 al Codului Penal definește drept înșelăciune „prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase”, iar în Partea specială 2 a aceluiași Cod Penal se consideră agravantă „fapta comisă cu viclenie”. Și tentativa se sancționează. S-ar zice că legea ne… 13 ian. Jale! Doliu! A murit!
Despre asta, se tace… 11 ian. Despre asta, se tace… Cu toată jena, despre asta se tace: îți vei menționa vreodată într-un CV eșecurile? Succesele sunt, de regulă, publice, înfrângerile, tot de regulă, aparțin laturii private și tăinuite a existenței fiecăruia. Toți credem că succesele ne aparțin sută la sută,… 11 ian. Despre asta, se tace…
Iar nu-i bine? 8 ian. Iar nu-i bine? Odată începută campania de vaccinări, suspiciunile nu vor să adoarmă – chiar dimpotrivă! Lumea pune cele mai felurite întrebări; la urma urmei, bine face, că n-avem de trăit decât o singură viață, și dacă e să apelăm la seringa Pfizer,… 8 ian. Iar nu-i bine?
De neiertat! 6 ian. De neiertat! De mirare cât de aiurea a derapat scandalul stârnit de penibilul „Revelion” TVR! A luat-o, cum se spune în popor, prea „pe după deal”, ignorând taman esențialul și dezbătând aprig pe marginea obiectului, legitimității și directeței satirei, când, de fapt,… 6 ian. De neiertat!
Detractorii 4 ian. Detractorii Se apropie 15 ianuarie – aniversarea nașterii lui Eminescu, Ziua Culturii Naționale. Până atunci, merită consemnată încă o aniversare, de astă dată „rotundă” (deși mai degrabă ar fi vorba despre o… comemorare!): se împlinesc 130 de ani de la apariția… 4 ian. Detractorii
Cămila inutilă? 30 dec. Cămila inutilă? L-am auzit pe dl Alex. Ștefănescu, un critic pe care, altfel, îl prețuiesc sincer, decretând la TV că n-are nici un rost să se publice texte dramatice, câtă vreme spectacolele sunt semnate de regizori, regizorul este fac-totum-ul în teatru, iar… 30 dec. Cămila inutilă?
La anul și la mai buni ani! 28 dec. La anul și la mai buni ani! Mă-ntreb de ce ne-o fi bucurând atât sosirea anului nou? Cinstit vorbind, temeiuri strașnice n-ar prea fi. N-o să-mi spuneți că vă copleșește fericirea fiindcă ați îmbătrânit cu-n an, nici că bilanțul sutelor de zile cu masca pe figură a… 28 dec. La anul și la mai buni ani!
Ne-a lăsat mască! 23 dec. Ne-a lăsat mască! De exclam cu mirare „ce s-a întâmplat?” (cum de-a defilat AUR în pas de front pe Calea Mare a Parlamentului?) ar însemna să acord prea mult rol și rang întâmplării. Exact întâmplare n-a fost, ci, mai întâi, încă o confirmare… 23 dec. Ne-a lăsat mască!
Cu brad cu tot! 21 dec. Cu brad cu tot! Ascult, la radio, pe Andrea Bocelli cântând dumnezeiește „O, Tannenbaum!”: da, suntem în pragul sărbătorilor Crăciunului, care, cu mască ori făr-de, am vaga senzație că-ncep să-și piardă din încărcătura de solemn și copilăresc și sfânt și sărbătoresc. Este primul Crăciun… 21 dec. Cu brad cu tot!
Obsesii 18 dec. Obsesii Trebuie să recunosc: am adevărate obsesii când este vorba de sănătatea limbii române și de indiferența celor ce s-ar cuveni s-o străjuiască. Iată: am ascultat la un post onorabil de radio (în sensul audienței) o jună cu veleități de reporter… 18 dec. Obsesii
De-a lungul și de-a latul 16 dec. De-a lungul și de-a latul Cum tot am scris despre noul Mers al trenurilor, poate nu-i lipsit de interes să deșir câteva amintiri din voiajuri feroviare de altădată, la noi și-n lume. În tinerețe, când făceam gazetărie radiofonică, am avut prilejul să călătoresc pe secțiuni… 16 dec. De-a lungul și de-a latul
Documente uitate 14 dec. Documente uitate La ceas de pandemie, a trecut aproape neobservată o aniversare deloc oarecare: Teatrul Național din Iași a împlinit 180 de ani. Puțină istorie: fila cronicii nu ostenește să înregistreze piedicile, „năcazurile” și „împresurările” pe care tânăra scenă moldavă a Naționalului… 14 dec. Documente uitate
Capul plecat… 11 dec. Capul plecat… N-aș voi să comentez bizara întâmplare de la meciul cu cântec PSG – Baskașehir: este atât de evident cretină și de incult-americănească, încât nici n-ar trebui onorată cu o contra-argumentare care s-o ia cât de cât în seamă. În vârtejul… 11 dec. Capul plecat…
Poftiți în vagoane! 9 dec. Poftiți în vagoane! Moș Nicolae mi-a adus noul Mers al trenurilor. Cu același format și același sort de hârtie tipografică, cărțulia are o siluetă tot mai sprintenă și mai subțirică: 352 pagini în 2018, 320 în 2020, 312 în 2021. Dacă o ține… 9 dec. Poftiți în vagoane!
Săriți, lupul! 7 dec. Săriți, lupul! Teribil de neplăcut să-ți dai seama că, zi de zi, ești luat de fraier! Este tratamentul pe care ni-l rezervă în grad diferit, de la suav la mizerabil, onor televiziunile de toate culorile. Nu-i vorba despre fake-news-uri, de care n-o… 7 dec. Săriți, lupul!
Atacuri, vendete, comploturi! 4 dec. Atacuri, vendete, comploturi! O spun de-a dreptul: niciodată nu l-am simpatizat pe Dan Petrescu. Când era fotbalist la Chelsea, l-am admirat pe „Super Dan”: conducea mingea de parcă o mângâia cu crosa de hockey. În cele 92 de meciuri jucate la Naționala României… 4 dec. Atacuri, vendete, comploturi!
Ce-am avut și ce-am pierdut 2 dec. Ce-am avut și ce-am pierdut Am intrat în decembrie, vine zăpada și curând se încheie prăpăstiosul „an Covid”. Țin un Jurnal; punerea față-n față a filelor de calendar 2019-2020 este de-a dreptul contrariantă: mai ʹan, tot la sfârșit de sezon, mă întorceam din India, iar… 2 dec. Ce-am avut și ce-am pierdut
Viață, iubire, nemurire 30 nov. Viață, iubire, nemurire Aș avea niscaiva nedumeriri în materie de Brâncuși. Prima: s-a bătut multă monedă pe tema refuzului României (1951) de a accepta foarte generoasa donație oferită de sculptor. S-a păstrat procesul-verbal al ședinței de tristă amintire condusă de Mihail Sadoveanu (de… 30 nov. Viață, iubire, nemurire
„Ăi bătrâni” 27 nov. „Ăi bătrâni” Nouă rectificare bugetară. A nu știu câta în 2020. Cîțu vorbește atât de grăbit, de bolborosit și de precipitat, de-ți vine să spui că se bat calicii la gura lui – numai că nu prea sună bine: care calici? Și… 27 nov. „Ăi bătrâni”
Memento 25 nov. Memento Covid-ul ne copleșește: ocupă autoritar paginile gazetelor, emisiunile tv, conferințele de presă, discuțiile în familie, epistolarul pe net, ne mobilează cu spaime visele urâte și trece în planul al șaptelea evenimente pe care, altfel, le-am fi consemnat și comentat. Iată:… 25 nov. Memento
COADA 23 nov. COADA Pe vremuri, instituția cozii era oficializată, intangibilă, omniprezentă și de-a dreptul emblematică pentru întreg „lagărul socialist”. Voiai ceva? Așează-te cuminte la coadă – pretutindeni, de la „Alimentara” la Farmacie, de la librărie (o, tempora!) la butelii, de la pâine la… 23 nov. COADA
Trecutul prezent 20 nov. Trecutul prezent Locuiesc în vecinătatea unui mare liceu. Când începe școala, abia dacă găsesc un locșor în care să parchez din pricina mașinilor onor elevilor și, mai ales, ale părinților. Barem până ce-a dat Covid-ul știam la ce oră pot încerca să… 20 nov. Trecutul prezent
Nimic de făcut? 18 nov. Nimic de făcut? „Bună tuturor, am vrut să vă anunț că am fost testată pozitiv la COVID-19. Mă autoizolez acasă și mă recuperez bine după simptome ușoare. Mă simt bine… vom trece prin asta împreună” – a postat Simona pe internet la începutul… 18 nov. Nimic de făcut?
Lighene de prins ruși 16 nov. Lighene de prins ruși Ce răsfăț fotbalistic! Seară de seară ai la discreție pe micul ecran floarea meciurilor din toată Europa. Rămâne doar să alegi, și nici asta nu-i ușor! Odinioară, cum era? Beznă! Aveam jucători români la mari echipe, la Barcelona, la Inter… 16 nov. Lighene de prins ruși
Soluția Noe 13 nov. Soluția Noe Motanul meu vânător de vrăbii ar trebui să se îngrijoreze: nu mai merge, devine infractor – prin Ordonanță de urgență, Guvernul a înființat Poliția animalelor! Ministrul Vela a fost nevoit să recunoască: „în acest domeniu, România a fost extrem de… 13 nov. Soluția Noe
A reforma-reformare 11 nov. A reforma-reformare Amândoi prezidențiabilii americani, și zărghitul, și senilul, s-au sprijinit cu nădejde pe cuvântul „reformă” în discursurile din campania electorală: Biden din greu, Trump ceva mai ponderat până la un moment dat, după care a revenit în forță, recuperând într-o dispută… 11 nov. A reforma-reformare
Noiembrie, Luna Radioului 9 nov. Noiembrie, Luna Radioului Noiembrie ar putea fi desemnată „Luna Radioului”. Prima emisiune, mai degrabă experimentală, s-a transmis la 19 noiembrie 1925 de la expoziția „Luna Bucureștilor”. 1 noiembrie 1928 este ziua celei dintâi emisiuni propriu-zise, deschisă de crainica Margareta Marinescu cu exclamația convențională… 9 nov. Noiembrie, Luna Radioului
Iar decide diaspora! 6 nov. Iar decide diaspora! În situația în care evoluțiile Covid au intrat într-o rutină banală a nespectaculosului, devenind la fel de previzibile și cu ecou la fel de vătuit precum succesiunea luni-marți-miercuri, alegerile din Republica Moldova rămân să orneze capitolul „evenimente majore” al săptămânii… 6 nov. Iar decide diaspora!
Dezamăgiri 4 nov. Dezamăgiri Nici o noutate: de când există, omenirea s-a tot auto-iluzionat, ajungând, de-a dreptul legic, la deziluzie după deziluzie (sper să nu trecem curând în rândul dezamăgirilor și promisul vaccin anti Covid!). Maică-mea îmi repeta mereu: „Dacă vrei să n-ai deziluzii,… 4 nov. Dezamăgiri
După unu vine doi? 2 nov. După unu vine doi? După cum se vede, se poate și mai rău. Chiar mult mai rău! Deja s-a anunțat apariția și instalarea în Europa a noului virus Covid-2 așa că, probabil, va fi nevoie de un alt vaccin – și nu-s finalizate cu… 2 nov. După unu vine doi?
NASA n-are ce face? 30 oct. NASA n-are ce face? Scriam, în 2007, despre cercetătorii de la NASA (Research Center California) care au izbutit să creeze un dispozitiv cu ajutorul căruia pot fi citite cuvintele nerostite (propozițiile născute în creier, transmise mușchilor laringieni, dar încă neformulate prin vibrațiile corzilor vocale).… 30 oct. NASA n-are ce face?
Ochiul dracului 28 oct. Ochiul dracului Parlamentul a dat undă verde confiscării extinse a averilor adunate ilicit, cu condiția unei prealabile condamnări pentru fapte de corupție. Ceea ce, iertați-mi exprimarea, era din totdeauna la mintea cocoșului: păi cum și de ce să-i fie lăsate delincventului roadele… 28 oct. Ochiul dracului
Covidenii 26 oct. Covidenii Borșul s-a acrit de tot, nu mai e de glumă! Cifrele raportărilor zilnice s-ar cuveni să îngrozească, numai că, încet-încet, s-a instalat obișnuința și, în realitate, emoția generală pare din ce în ce mai firavă: „Da, domʹle, s-a trecut de… 26 oct. Covidenii
Suceava – orașul fericiților! 23 oct. Suceava – orașul fericiților! În toate cele trei clasamente postate pe internet de Hot News, orașul Suceava deține locul I – fie că-i vorba despre „situația financiară a gospodăriei Dvs.”, de „cât de mulțumiți sunteți de viața pe care… 23 oct. Suceava – orașul fericiților!
„Eu, ca și ministru” 21 oct. „Eu, ca și ministru” De asta îmi arde mie acum, când cifrele pandemiei explodează, Trump este pe cale să piardă alegerile și Vulpița s-a întors inopinat la Blăgești? Bănuind reproșul, încerc să-l preîntâmpin: ei bine, da, luați-o ca altă virusare, ca o maladivă obsesie… 21 oct. „Eu, ca și ministru”
Au vrut, dar n-au putut! 19 oct. Au vrut, dar n-au putut! Ca-n „Balade vesele și triste”, se anunță cu jumătate de gură un posibil divorț, copios și zgomotos comentat încă înaintea depunerii cererii de despărțenie. Bref: Rădoi pare a intenționa să renunțe la mariajul păgubos cu Naționala: „Mișu Șt. Popescu vrea… 19 oct. Au vrut, dar n-au putut!
Fantome 16 oct. Fantome O fantomă bântuie istoria recentă a Iașiului: aceea a Academiei Mihăilene. Mulți vorbesc, puțini cunosc. Oricum, rămâne printre cele mai cretine demolări din perioada dejistă. Întâi și-ntâi, s-a distrus un simbol: era clădirea în care Mihail Kogălniceanu a ținut întâiul… 16 oct. Fantome
Glasul roților de tren 14 oct. Glasul roților de tren Cea de a 40-a ediție, jubiliară, a Festivalului „Toamna la Voroneț”, onorată de prezența de-a dreptul curajoasă (în condiții de pandemie cu mii de infectări zilnice!) a unor creatori din mirificul domeniu al cinematografiei, veniți din toată țara, și susținută… 14 oct. Glasul roților de tren
DE-ALE LUI PĂCALĂ 12 oct. DE-ALE LUI PĂCALĂ „Omul cel mai iscusit / Uneori e păcălit” – avertizează înțelepciunea populară. Mi-am amintit după ce sâmbătă, la Gura Humorului („Toamna la Voroneț”, ediție jubiliară – voi reveni) s-a discutat și despre filmul lui D.R. Popescu + Geo Saizescu, „Păcală”.O… 12 oct. DE-ALE LUI PĂCALĂ
Noi o iubim ca și până acum! 9 oct. Noi o iubim ca și până acum! Sigur că m-a mâhnit profund pățania Simonei, care pur și simplu a fost spulberată la turneul parizian. Pe de altă parte, am fost pur și simplu uimit de perfecțiunea și vitalitatea polonezei. Dacă prima constatare se înscrie între marginile posibilului… 9 oct. Noi o iubim ca și până acum!
Iubim America, dar… 7 oct. Iubim America, dar… Scriam zilele trecute despre recentele aberații americane în materie de creație artistică, mai ales în domeniul cinematografiei (dar nu numai) unde se reînvie „îndrumarea” scenaristului, dimpreună cu porționarea și jugularea dreptului elementar la libertate deplină și necondiționată. Dacă filmul american… 7 oct. Iubim America, dar…
Zece negri mititei 5 oct. Zece negri mititei Noaptea minții! Decenii în șir, regimurile din „lagărul socialist” au fost învinuite – evident, pe bună dreptate – că anulează libertatea autorilor de a-și alege temele, propune viziunea și decide modalitatea exprimării artistice. Aproape că nu era emisiune literară la… 5 oct. Zece negri mititei