Riscurile reprezentate de coșurile de fum necurățate



Parteneriatul „Împreună pentru Siguranță”
Parteneriatul „Împreună pentru Siguranță”

În ultimii cinci ani, în România s-au produs în medie 6.200 de incendii la locuințe în urma cărora circa 350 de persoane au fost rănite, iar alte 190 și-au pierdut viața, potrivit statisticilor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU). Dintre cele 17 incendii înregistrate zilnic la nivel național, 6 sunt cauzate de coșurile de fum defecte sau necurățate. Mai grav este că, în urma acestor evenimente nefericite, zilnic o persoană este rănită, iar la fiecare două zile o altă persoană își pierde viața.
Acest tip de incidente, care se transformă de cele mai multe ori în tragedii, pot fi cu ușurință evitate dacă consumatorii apelează la personal specializat-coșari, întrucât obturarea coșurilor de fum continuă să fie cea mai des întâlnită cauză a incendiilor produse în locuințele românilor. Acesta este și mesajul principal al campaniei de informare ce va fi derulată în perioada următoare de IGSU și E.ON România, în cadrul parteneriatului „Împreună pentru Siguranță”.
Este foarte important nu doar să fie curățate coșurile de fum, ci să fie și verificate, fiindcă în multe cazuri neetanșeizarea sistemului de evacuare a gazelor arse generează intoxicații cu monoxid de carbon și, anual, zeci persoane au de suferit. De asemenea, aparatele de gătit nu trebuie folosite pentru încălzirea locuinței. Acestea trebuie utilizate potrivit destinației de bază și supravegheate permanent, pe parcursul folosirii lor. Totodată, pentru evitarea oricăror potențiale pericole, este recomandată montarea detectoarelor de gaz în instalațiile interioare de utilizare, precum și a detectoarelor de incendiu.
Întrucât a doua cauză principală a producerii incendiilor este cea de natură electrică, inițiatorii campaniei recomandă consumatorilor să realizeze lucrările de verificare și reparare a instalațiilor electrice, doar cu personal autorizat. Totodată, este absolut necesar ca toate componentele ce prezintă defecțiuni (contacte slăbite, comutatoare, prize, tablouri uzate) să fie înlocuite imediat, iar remedierea acestora să se facă fără improvizații.



Recomandări