Rezervorul unui autotren, golit de hoți peste noapte

Secția 14 Poliție Rurală Vama a fost sesizată vineri, la ora 04.00, de un bărbat de 32 de ani, din comuna Vama, despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras carburant din autotren.Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, joi noapte, bărbatul a parcat ansamblul auto în parcarea aflată vizavi de un popas turistic din comună și s-a deplasat la domiciliu pentru a se odihni, iar a doua zi, în jurul orei 03.20, când a vrut să plece în cursă, a constatat faptul că sistemul de închidere al rezervorului este forțat și din interior lipsesc circa 250 litri de motorină, în valoare de 1.100 lei.„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate de polițiști în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Cazul unui bărbat ucis de patru câini Ciobănesc de Bucovina: anchetă lungă și verdict nevinovat pentru suceveanul trimis în judecată