Demersuri

Relu Fenechiu susține înființarea serviciului SMURD în Suceava

În județul Suceava ar putea funcționa un serviciu SMURD, a anunțat deputatul PNL Relu Fenechiu, președinte interimar al liberalilor suceveni. Fenechiu a arătat că, în prezent, Suceava este singurul județ din Moldova în care nu există o astfel de unitate, motiv pentru care a solicitat ministrului Sănătății, Eugen Nicolăescu alocarea sumelor necesare pentru înființarea și dotarea unui serviciu mobil de urgență.
Liderul PNL Suceava a spus că din discuțiile pe care le-a avut cu Eugen Nicolăescu acesta i-a dat asigurări că, dacă se găsesc rezerve în bugetul ministerului pe 2008, fondurile pentru înființarea serviciului SMURD ar putea fi alocate în cursul acestui an. În caz contrar, afirmă Fenechiu, Ministerul Sănătății va include în bugetul pentru anul 2009 sumele necesare pentru SMURD Suceava.
„Este curios de ce actualul președinte al Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, nu s-a preocupat să rezolve această problemă atunci când a avut o influență destul de mare în Guvern”, a mai declarat Fenechiu.

Recomandări

Un centru modern de sănătate mintală și prevenire a adicțiilor va fi construit la Spitalul Clinic de Urgență Suceava

Centrul de sănătate mintală va fi construit în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou”, la secția Psihiatrie din cartierul Burdujeni

Între 8.400 și 9.700 de lei pe lună sunt costurile propuse la CJ Suceava pentru asistații din centrele rezidențiale

Ioan Balan îi solicită ministrului Economiei accelerarea finanțărilor europene pentru IMM-urile din Regiunea de Nord-Est

Proiectul „Rugby 2.0: Performanță și Inovație Digitală în Sport”, la final. O investiție de peste 40.000 de euro în digitalizarea performanței sportive

Teatrul „Matei Vișniec” primește fonduri modeste de la guvern, Suceava plasându-se la coada finanțării culturale din regiunea Moldovei