Regizorul Alexander Hausvater își lansează cartea „Ce dacă”, joi, la Teatrul Municipal Suceava

Regizorul Alexander Hausvater își lansează cartea „Ce dacă”
Regizorul Alexander Hausvater își lansează cartea „Ce dacă”

Teatrul Municipal „Matei Vișniec” invită sucevenii la întâlnirea cu regizorul Alexander Hausvater, o personalitate culturală complexă, pentru care Suceava nu e deloc străină.
Joi, 10 mai, de la ora 16.00, în spațiul expozițional al Teatrului Municipal Suceava, cunoscutul regizor va lansa cartea ”Ce dacă ”, totodată fiind vernisată și expoziția de ilustrații semnată Dan Lăcătuș.
Volumul „Ce dacă”, apărut la Editura Integral, în 2017, este cartea în care Alexander Hausvater, prin intermediul unor povestiri scurte, ne propune o călătorie în copilărie, până la descoperirea vârstei adulte. Așa cum autorul însuși spune, este „o lume a poveștilor în care povestea în sine, trăită sau povestită, este o necesitate pentru a supraviețui”.
„Alexander Hausvater este un artist-fenomen al teatrului. Renumit regizor, scriitor, profesor și scenarist, el a fost distins cu numeroase premii naționale și internaționale. Spectacolele sale s-au bucurat de un real succes, iar cel montat la Suceava, «Fernando Krapp mi-a scris această scrisoare», a reprezentat un eveniment pentru comunitatea noastră”, au arătat reprezentanții Teatrului „Matei Vișniec” Suceava.

Recomandări

„Teatrul nu este doar pentru elite”, spune regizorul spectacolului ”Artă”, care încheie stagiunea la Suceava

„Teatrul nu este doar pentru elite” spune regizorul spectacolului ”Artă”, care încheie stagiunea la Suceava
„Teatrul nu este doar pentru elite” spune regizorul spectacolului ”Artă”, care încheie stagiunea la Suceava

,,Actori mari pe scene mici’’ – emoții, implicare și talent, pe scena Teatrului ,,Matei Vișniec’’ Suceava

Divanul Artelor – lansare de carte și dezbatere culturală, la Casa Cărții, în cadrul Festivalului Zilele Teatrului Matei Vișniec Suceava