Vorbe grele

Rednic, atac la viitorul selecționer

Antrenorul echipei Dinamo, Mircea Rednic, a declarat, ieri, despre posibilii candidați la postul de selecționer al României, că toți la un loc nu au performanțele lui ca tehnician, dar „unul dintre ei este rege, altul are o imagine bună iar cel de-al treilea este băiatul lui tata”.
„Nu mă deranjează că nu am fost nominalizat pentru postul de selecționer. De ce să mă deranjeze? Eu am un obiectiv pe care îmi doresc foarte mult să-l realizez, am o datorie morală față de suporteri și vreau să-mi duc până la capăt contractul. Dacă e să-i luăm pe toți cei trei nominalizați împreună, nu știu dacă au performanțele mele, dar unul are imagine bună, unul e rege, și unul e băiatul lui tata. După părerea mea, eu pe Dan Petrescu l-aș vedea ca selecționer. Eu nu am aspect. Nu știu ce îmi lipsește, poate ar trebui să lipsesc de tot, să-mi văd de drum. Fie pâinea cât de rea, tot mai bine e în Belgia”, a spus Rednic.

Recomandări

Petru Pralea-Spînu, șef de promoție al Facultății de Silvicultură: „Succesul este atunci când reușești să îi inspiri pe ceilalți să devină mai buni”

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

Andrei Tărâță, șef de promoție la Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri: „Succesul este alinierea perfectă dintre valorile mele morale și acțiunile mele zilnice”