Grapini spune că o „masă critică” de angajați de la stat nu își face treaba și vrea schimbarea legii 14 mai • Național Grapini spune că o „masă critică” de angajați de la stat nu își face treaba și vrea schimbarea legii Ministrul delegat pentru IMM, mediul de afaceri și Turism, Maria Grapini, a declarat marți într-o conferință că există printre funcționari o „masă critică” care nu… 14 mai • Național Grapini spune că o „masă critică” de angajați de la stat nu își face treaba și vrea schimbarea legii
Comisia juridică din Senat a aprobat reducerea cvorumului la referendumuri la 30% 14 mai • Național Comisia juridică din Senat a aprobat reducerea cvorumului la referendumuri la 30% Comisia juridică a aprobat, marți, propunerea legislativă care reduce cvorumul la referendumuri la 30% din numărul alegătorilor înscriși în listele electorale permanente, fiind înregistrate două voturi „împotrivă”. Propunerea legislativă urmează… 14 mai • Național Comisia juridică din Senat a aprobat reducerea cvorumului la referendumuri la 30%
Camera aprobă OUG prin care MS e desemnat unitate de achiziții centralizată pentru sistemul sanitar 14 mai • Național Camera aprobă OUG prin care MS e desemnat unitate de achiziții centralizată pentru sistemul sanitar Camera Deputaților a adoptat, marți, ordonanța de urgență privind desemnarea Ministerului Sănătății ca unitate de achiziții publice centralizată, deputații opoziției criticând ordonanța pe motiv că… 14 mai • Național Camera aprobă OUG prin care MS e desemnat unitate de achiziții centralizată pentru sistemul sanitar
Protestul poștașilor s-a extins în Capitală, 20 de oficii și Centrul de Tranzit fiind închise 14 mai • Național Protestul poștașilor s-a extins în Capitală, 20 de oficii și Centrul de Tranzit fiind închise Protestul angajaților din Poșta Română s-a extins în Capitală, fiind închise 20 de oficii poștale și Centrul de tranzit, locul în care ajunge toată corespondența și de unde se distribuie… 14 mai • Național Protestul poștașilor s-a extins în Capitală, 20 de oficii și Centrul de Tranzit fiind închise
Comisia parlamentară prelungește termenul de depunere a amendamentelor la Constituție până în 27 mai 14 mai • Național Comisia parlamentară prelungește termenul de depunere a amendamentelor la Constituție până în 27 mai Comisia parlamentară pentru reviuirea Constituției a prelungit, marți, termenul pentru depunerea amendamentelor pentru modificarea legii fundamentale, dar și pentru depunerea raportului Forumului constituțional până în… 14 mai • Național Comisia parlamentară prelungește termenul de depunere a amendamentelor la Constituție până în 27 mai
Federația Pensionarilor: Poșta Română încasează un comision, să ia măsuri pentru plata pensiilor 14 mai • Național Federația Pensionarilor: Poșta Română încasează un comision, să ia măsuri pentru plata pensiilor Vicepreședintele Federației Naționale a Pensionarilor, Viorel Copil, a declarat marți, pentru MEDIAFAX, că este dreptul angajaților din Poștă să protesteze, însă conducerea companiei trebuie să… 14 mai • Național Federația Pensionarilor: Poșta Română încasează un comision, să ia măsuri pentru plata pensiilor
Minoritățile naționale propun republică parlamentară și Parlament bicameral 14 mai • Național Minoritățile naționale propun republică parlamentară și Parlament bicameral Grupul deputaților minorităților naționale a depus, marți, la Comisia de revizuire a Constituției, propunerile de modificare a legii fundamentale, între acestea fiind și trecerea la republica parlamanetară și un Parlament… 14 mai • Național Minoritățile naționale propun republică parlamentară și Parlament bicameral
Băsescu, directorului OLAF: DLAF din România exagerează uneori cu controalele 14 mai • Național Băsescu, directorului OLAF: DLAF din România exagerează uneori cu controalele Președintele Băsescu a spus marți, la începutul întrevederii cu directorul general al Oficiului European de Luptă Anti-Fraudă (OLAF), Giovanni Kessler, că departamentul corespondent din România, DLAF, exagerează uneori cu controlul… 14 mai • Național Băsescu, directorului OLAF: DLAF din România exagerează uneori cu controalele
Senatul aprobă facilități pentru prima intabulare a terenurilor forestiere și agricole retrocedate 14 mai • Național Senatul aprobă facilități pentru prima intabulare a terenurilor forestiere și agricole retrocedate Plenul Senatului a adoptat, marți, o propunere legislativă prin care sunt acordate facilități proprietarilor care au obținut terenuri în baza legii 18/1991 sau a legii… 14 mai • Național Senatul aprobă facilități pentru prima intabulare a terenurilor forestiere și agricole retrocedate
Bărbat lovit și prădat de telefonul mobil pe o strada din Suceava 14 mai • Actualitate Bărbat lovit și prădat de telefonul mobil pe o strada din Suceava Un bărbat aflat într-o stare avansată de ebrietate, a fost lovit și prădat sâmbătă de trei persoane, pe bulevardul George Enescu din municipiul Suceava. Individul, Florin G., se afla împreună… 14 mai • Actualitate Bărbat lovit și prădat de telefonul mobil pe o strada din Suceava
Tânăr rănit într-un accident de muncă 14 mai • Actualitate Tânăr rănit într-un accident de muncă Un tânăr în vârstă de 31 de ani a fost rănit luni dimineață, în urma unui accident la locul de muncă. Bărbatul lucrează în cadrul unei societăți comerciale din municipiul Suceava. Luni dimineață, în timpul… 14 mai • Actualitate Tânăr rănit într-un accident de muncă
Familie din comuna Baia, tâlhărită de patru indivizi 14 mai • Actualitate Familie din comuna Baia, tâlhărită de patru indivizi O familie care locuiește într-o cameră amenajată într-un depozit, a fost tâlhărită în noaptea de luni spre marți de patru indivizi. Trandafir S., împreună cu concubina lui Lăcrămioara M. și cu cei doi copii ai… 14 mai • Actualitate Familie din comuna Baia, tâlhărită de patru indivizi
Adunarea semestrială a Consiliului Județean al Elevilor 14 mai • Actualitate Adunarea semestrială a Consiliului Județean al Elevilor Adunarea semestrială a Consiliului Județean al Elevilor va avea loc vineri, 17 mai, la Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” Suceava. Scopul dezbaterii care va avea loc este obținerea dreptului de vot al reprezentantului elevilor pentru a… 14 mai • Actualitate Adunarea semestrială a Consiliului Județean al Elevilor
Ponta: Nu luăm în calcul varianta suprataxării celor din mediul privat 14 mai • Național Ponta: Nu luăm în calcul varianta suprataxării celor din mediul privat Premierul Victor Ponta a declarat, luni, răspunzând unei întrebări, că nu ia în calcul varianta aplicării taxei de solidaritate și în mediul privat. Solicitat să comenteze declarațiile făcute sâmbătă de… 14 mai • Național Ponta: Nu luăm în calcul varianta suprataxării celor din mediul privat
Subaru plănuiește o versiune hibridă pentru Impreza Subaru plănuiește o versiune hibridă pentru Impreza 14 mai • Auto Subaru plănuiește o versiune hibridă pentru Impreza 14 mai • Auto Subaru plănuiește o versiune hibridă pentru Impreza
Ponderea cheltuielilor salariile ale Poștei a crescut de la 63% la 71% în perioada 2009-2012 14 mai • Național Ponderea cheltuielilor salariile ale Poștei a crescut de la 63% la 71% în perioada 2009-2012 Ponderea cheltuielilor salariale raportată la veniturile Poștei Române a crescut în perioada 2009 – 2012 de la 63% la 71%, comparativ cu o medie de 51% la operatorii poștali din… 14 mai • Național Ponderea cheltuielilor salariile ale Poștei a crescut de la 63% la 71% în perioada 2009-2012
Peugeot dezvăluie noua generație 308 Peugeot dezvăluie noua generație 308 14 mai • Auto Peugeot dezvăluie noua generație 308 14 mai • Auto Peugeot dezvăluie noua generație 308
Preoții vor promova la sate măsurile de sprijinire a agriculturii 14 mai • Național Preoții vor promova la sate măsurile de sprijinire a agriculturii Preoții vor promova la sate măsuri de sprijinire a agriculturii, precum instalarea tinerilor fermieri sau crearea fermelor familiale, după ce luni seara ministrul Agriculturii Daniel Constantin și Preafericitul Părinte Daniel,… 14 mai • Național Preoții vor promova la sate măsurile de sprijinire a agriculturii
Robert Downey Jr., pe cale să primească un onorariu record de 100 milioane de dolari 14 mai • Monden Robert Downey Jr., pe cale să primească un onorariu record de 100 milioane de dolari Robert Downey Jr. este pe cale să devină cel mai bine plătit actor din istoria Hollywoodului dacă va primi din partea producătorilor francizei „The Avengers” un onorariu de 100 milioane… 14 mai • Monden Robert Downey Jr., pe cale să primească un onorariu record de 100 milioane de dolari
Pricopie: Voi propune ca, din 2014, simulările să fie introduse și la clasa a XI-a 14 mai • Național Pricopie: Voi propune ca, din 2014, simulările să fie introduse și la clasa a XI-a Ministrul Educației, Remus Pricopie, va propune ca, din 2014, simulările de bacalaureat să fie introduse și la clasa a XI-a, având în vedere experiența simulărilor din acest an, dar și… 14 mai • Național Pricopie: Voi propune ca, din 2014, simulările să fie introduse și la clasa a XI-a
Mare sărbătoare la Biserica Izvorul Tămăduirii din Burdujeni Mare sărbătoare la Biserica Izvorul Tămăduirii din Burdujeni 14 mai • Religie Mare sărbătoare la Biserica Izvorul Tămăduirii din Burdujeni 14 mai • Religie Mare sărbătoare la Biserica Izvorul Tămăduirii din Burdujeni
Amplasarea radarelor în județul Suceava, marți, 14 mai 2013 14 mai • Actualitate Amplasarea radarelor în județul Suceava, marți, 14 mai 2013 Monitorul văprezintă, zilnic, amplasarea aparatelor radar pe șoselele din județul Suceava. Câmpulung Moldovenesc DN 17 zona municipiului DN 17 Pojorâta Vatra Dornei DN 17 Poiana Stampei Suceava Ion Irimescu, DJ 209C Moara – Vornicenii Mici… 14 mai • Actualitate Amplasarea radarelor în județul Suceava, marți, 14 mai 2013
Rovana Plumb: Explorarea gazelor de șist nu va afecta comunitățile și plajele de la Marea Neagră 14 mai • Național Rovana Plumb: Explorarea gazelor de șist nu va afecta comunitățile și plajele de la Marea Neagră Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a declarat, luni, că explorarea gazelor de șist din zona litoralului românesc nu va afecta sub nicio formă comunitățile și plajele… 14 mai • Național Rovana Plumb: Explorarea gazelor de șist nu va afecta comunitățile și plajele de la Marea Neagră
„Cultură și Spiritualitate Românească“, la Putna „Cultură și Spiritualitate Românească“, la Putna 14 mai • Religie „Cultură și Spiritualitate Românească“, la Putna 14 mai • Religie „Cultură și Spiritualitate Românească“, la Putna
Mitică Dragomir instigă la încălcarea regulilor în cazul Rapid Dumitru Dragomir: „Eu cred că Rapidul va fi la anul în prima ligă” 14 mai • Alte sporturi Mitică Dragomir instigă la încălcarea regulilor în cazul Rapid 14 mai • Alte sporturi Mitică Dragomir instigă la încălcarea regulilor în cazul Rapid
Cum să slăbești în 7 minute: Antrenamentul pentru care ai nevoie de un scaun, un perete și durere ca să obții rezultate 14 mai • Fapt divers Cum să slăbești în 7 minute: Antrenamentul pentru care ai nevoie de un scaun, un perete și durere ca să obții rezultate Un nou program de antrenament dezvoltat de oamenii de știință presupune folosirea unui scaun, a unui perete și a șapte minute pentru a da rezultate,… 14 mai • Fapt divers Cum să slăbești în 7 minute: Antrenamentul pentru care ai nevoie de un scaun, un perete și durere ca să obții rezultate
LAURUS MEDICAL TRATAMENTE LA STANDARDE EUROPENE 14 mai • Sănătate LAURUS MEDICAL TRATAMENTE LA STANDARDE EUROPENE Lanțul de clinici Laurus Medical este un lider național în domeniile în care activează: proctologie (tratament hemoroizi, fisuri anale, abcese perianale), flebologie (tratament varice, terapia hidroactivă a ulcerului varicos și a plăgilor), dermatologie și venerologie… 14 mai • Sănătate LAURUS MEDICAL TRATAMENTE LA STANDARDE EUROPENE
Cipru a primit prima tranșă, de 2 miliarde de euro, din ajutorul internațional 14 mai • Național Cipru a primit prima tranșă, de 2 miliarde de euro, din ajutorul internațional Zona euro a furnizat luni Ciprului o primă tranșă de 2 miliarde de euro din programul de asistență financiară internațională de 10 miliarde de euro, pe termen de trei ani,… 14 mai • Național Cipru a primit prima tranșă, de 2 miliarde de euro, din ajutorul internațional
Japonia: telefonul mobil dezvăluie chipul pe care îl va avea utilizatorul peste 25 de ani 14 mai • Fapt divers Japonia: telefonul mobil dezvăluie chipul pe care îl va avea utilizatorul peste 25 de ani „Iată chipul pe care îl veți avea peste 25 de ani, dacă nu sunteți atent la starea dumneavoastră de sănătate”, dezvăluie, pe baza unei fotografii, o aplicație pentru telefoane mobile,… 14 mai • Fapt divers Japonia: telefonul mobil dezvăluie chipul pe care îl va avea utilizatorul peste 25 de ani
FMI cere Guvernului să acopere efectul reducerii TVA la pâine; trebuie redistribuite 250 mil. lei 14 mai • Național FMI cere Guvernului să acopere efectul reducerii TVA la pâine; trebuie redistribuite 250 mil. lei Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că pentru proiectul de reducere a TVA la pâine va trebui să se aloce 250 de milioane de lei,… 14 mai • Național FMI cere Guvernului să acopere efectul reducerii TVA la pâine; trebuie redistribuite 250 mil. lei
Cannes 2013: Cinema-ul european, afectat de politicile de austeritate bugetară 14 mai • Monden Cannes 2013: Cinema-ul european, afectat de politicile de austeritate bugetară Festivalul de Film de la Cannes se deschide miercuri cu fast și strălucire, însă cinematografia europeană, la fel ca și restul economiei, se confruntă cu politici de austeritate bugetară, care… 14 mai • Monden Cannes 2013: Cinema-ul european, afectat de politicile de austeritate bugetară
Gândul: Iulia Motoc ar putea fi judecătorul României la CEDO 14 mai • Național Gândul: Iulia Motoc ar putea fi judecătorul României la CEDO Iulia Motoc, actual judecător la Curtea Constituțională, este favorită pentru a ocupa funcția de judecător la CEDO din partea României, au declarat pentru gândul surse din USL, Motoc refuzând să comenteze informația. În urmă cu… 14 mai • Național Gândul: Iulia Motoc ar putea fi judecătorul României la CEDO
Gwyneth Paltrow vrea să își deschidă un restaurant la Londra 14 mai • Monden Gwyneth Paltrow vrea să își deschidă un restaurant la Londra Actrița americană Gwyneth Paltrow vrea să își deschidă un restaurant la Londra, care să vândă salate, sandvișuri cu ton, sandvișuri cu somon și tacos. Actrița americană a lansat de curând cea de-a doua carte a… 14 mai • Monden Gwyneth Paltrow vrea să își deschidă un restaurant la Londra
Românii sunt mai puțin îngrijorați de scăderea veniturilor, dar se tem de creșterea prețurilor 14 mai • Național Românii sunt mai puțin îngrijorați de scăderea veniturilor, dar se tem de creșterea prețurilor Îngrijorarea românilor cu privire la scăderea veniturilor personale și siguranța locului de muncă a scăzut în 2012 față de anul anterior, iar creșterea prețurilor rămânea… 14 mai • Național Românii sunt mai puțin îngrijorați de scăderea veniturilor, dar se tem de creșterea prețurilor
BMW renunță la versiunea M5 Touring BMW renunță la versiunea M5 Touring 14 mai • Auto BMW renunță la versiunea M5 Touring 14 mai • Auto BMW renunță la versiunea M5 Touring
Aproape 380 de permise și peste 150 de certificate de înmatriculare, reținute în weekend 14 mai • Național Aproape 380 de permise și peste 150 de certificate de înmatriculare, reținute în weekend Aproape 380 de permise de conducere și peste 150 de certificate de înmatriculare au fost reținute, la nivel național, în weekend, când a fost suplimentat… 14 mai • Național Aproape 380 de permise și peste 150 de certificate de înmatriculare, reținute în weekend
Skoda lansează un nou nivel de echipare pe crossoverul Yeti Skoda lansează un nou nivel de echipare pe crossoverul Yeti 14 mai • Auto Skoda lansează un nou nivel de echipare pe crossoverul Yeti 14 mai • Auto Skoda lansează un nou nivel de echipare pe crossoverul Yeti
Adunarea semestrială a Consiliului Județean al Elevilor 14 mai • Actualitate Adunarea semestrială a Consiliului Județean al Elevilor Adunarea semestrială a Consiliului Județean al Elevilor va avea loc vineri, 17 mai, la Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” Suceava. Scopul dezbaterii care va avea loc este obținerea dreptului de vot al reprezentantului elevilor pentru a… 14 mai • Actualitate Adunarea semestrială a Consiliului Județean al Elevilor
FMI cere Guvernului să acopere efectul reducerii TVA la pâine; trebuie redistribuite 250 mil. lei 13 mai • Național FMI cere Guvernului să acopere efectul reducerii TVA la pâine; trebuie redistribuite 250 mil. lei Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că pentru proiectul de reducere a TVA la pâine va trebui să se aloce 250 de milioane de lei,… 13 mai • Național FMI cere Guvernului să acopere efectul reducerii TVA la pâine; trebuie redistribuite 250 mil. lei
Președintele CJ Harghita, reținut de către procurorii DNA pentru fapte de corupție 13 mai • Național Președintele CJ Harghita, reținut de către procurorii DNA pentru fapte de corupție Președintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba, a fost reținut, luni, de către procurorii DNA, fiind suspectat de fapte de corupție, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX șeful Serviciului Teritorial Târgu Mureș… 13 mai • Național Președintele CJ Harghita, reținut de către procurorii DNA pentru fapte de corupție
Românii sunt mai puțin îngrijorați de scăderea veniturilor, dar se tem de creșterea prețurilor 13 mai • Național Românii sunt mai puțin îngrijorați de scăderea veniturilor, dar se tem de creșterea prețurilor Îngrijorarea românilor cu privire la scăderea veniturilor personale și siguranța locului de muncă a scăzut în 2012 față de anul anterior, iar creșterea prețurilor rămânea… 13 mai • Național Românii sunt mai puțin îngrijorați de scăderea veniturilor, dar se tem de creșterea prețurilor
Manea, BCR: Nu economisim pentru că nu creăm suficient; costurile reduse cu munca sunt o capcană 13 mai • Național Manea, BCR: Nu economisim pentru că nu creăm suficient; costurile reduse cu munca sunt o capcană Românii au o rată redusă de economisire pentru că nu produc suficient, iar recuperarea decalajelor se va face doar prin creștere de productivitate și competitivitate… 13 mai • Național Manea, BCR: Nu economisim pentru că nu creăm suficient; costurile reduse cu munca sunt o capcană
Rovana Plumb: Explorarea gazelor de șist nu va afecta comunitățile și plajele de la Marea Neagră 13 mai • Național Rovana Plumb: Explorarea gazelor de șist nu va afecta comunitățile și plajele de la Marea Neagră Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a declarat, luni, că explorarea gazelor de șist din zona litoralului românesc nu va afecta sub nicio formă comunitățile și plajele… 13 mai • Național Rovana Plumb: Explorarea gazelor de șist nu va afecta comunitățile și plajele de la Marea Neagră
Remus Cernea anunță că Partidul Verde întrerupe colaborarea cu USL,iar el se retrage din grupul PSD 13 mai • Național Remus Cernea anunță că Partidul Verde întrerupe colaborarea cu USL,iar el se retrage din grupul PSD Deputatul Remus Cernea a anunțat, luni, că Partidul Verde întrerupe colaborarea cu USL și personal se retrage din grupul PSD, ca urmare a inițierii proiectelor… 13 mai • Național Remus Cernea anunță că Partidul Verde întrerupe colaborarea cu USL,iar el se retrage din grupul PSD
ICCJ i-a condamnat cu suspendare pe toți inculpații din dosarul angajărilor ilegale în MAI 13 mai • Național ICCJ i-a condamnat cu suspendare pe toți inculpații din dosarul angajărilor ilegale în MAI Toți inculpații din dosarul angajărilor ilegale în Ministerul Afacerilor Interne (MAI) au primit condamnări la închisoare cu suspendare cuprinse între un an și jumătate și trei ani, potrivit deciziei definitive… 13 mai • Național ICCJ i-a condamnat cu suspendare pe toți inculpații din dosarul angajărilor ilegale în MAI
Pricopie: Voi propune ca, din 2014, simulările să fie introduse și la clasa a XI-a 13 mai • Național Pricopie: Voi propune ca, din 2014, simulările să fie introduse și la clasa a XI-a Ministrul Educației, Remus Pricopie, va propune ca, din 2014, simulările de bacalaureat să fie introduse și la clasa a XI-a, având în vedere experiența simulărilor din acest an, dar și… 13 mai • Național Pricopie: Voi propune ca, din 2014, simulările să fie introduse și la clasa a XI-a
Antonescu: Dacă va fi nevoie, facem sesiune extraordinară la Senat pentru revizuirea Constituției 13 mai • Național Antonescu: Dacă va fi nevoie, facem sesiune extraordinară la Senat pentru revizuirea Constituției Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, la începutul ședinței grupurilor parlamentare ale USL, că, dacă va fi nevoie, pentru finalizarea proiectului de revizuire a… 13 mai • Național Antonescu: Dacă va fi nevoie, facem sesiune extraordinară la Senat pentru revizuirea Constituției
Ponta: Eu vreau să arăt că articolul 44 din Constituție privind proprietatea e revizuibil 13 mai • Național Ponta: Eu vreau să arăt că articolul 44 din Constituție privind proprietatea e revizuibil Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că vrea să arate că articolul 44 din Constituție, care privește proprietatea, este revizuibil, el spunând că o decizie privind modificarea acestuia trebuie să… 13 mai • Național Ponta: Eu vreau să arăt că articolul 44 din Constituție privind proprietatea e revizuibil