RECORD | Euro a atins maximul ultimului an

Euro a ajuns, miercuri, la maximul ultimului an, iar bondurile guvernamentale au crescut, pe fondul așteptărilor unor creșteri ale ratei dobânzilor, potrivit Bloomberg, citat de Mediafax.
Euro a înregistrat cel mai ridicat nivel de la votul pentru Brexit, de anul trecut. Moneda europeană a crescut cu 0,2%, ajungând la 1,1359 dolari, puțin după ora 8, și atingând 1,1379 dolari, nivelul maxim înregistrat din iunie 2016. Moneda a înregistrat o creștere de 1,4%, marți.
Acțiunile companiilor tehnologice au scăzut cu 1,2%. Acțiunile SAP, compania germană de software, au scăzut cu 1,7%, în contextul atacului cibernetic care afectează mai multe companii din Europa, Asia și Australia.
Banca Centrală Europeană (BCE) rămâne principalul element care influențează piețele în această săptămână. Mario Draghi, președintele BCE, a sugerat că există posibilitatea retragerii programului de stimul.

Recomandări

Aeroportul Suceava a înregistrat peste 300.000 de pasageri în primele patru luni ale anului 2026, cu aproape 100.000 mai mulți decât aceeași perioadă din 2025

Aeroportul Suceava a înregistrat peste 300.000 de pasageri în primele patru luni ale anului 2026, cu aproape 100.00 mai mulți decât aceeași perioadă din 2025
Aeroportul Suceava a înregistrat peste 300.000 de pasageri în primele patru luni ale anului 2026, cu aproape 100.00 mai mulți decât aceeași perioadă din 2025

Wizz Air a redeschis baza aeriană de la Suceava. Șoldan: „Încă din primul an de mandat am rezolvat problema care a ținut departe ani la rând companiile aeriene”

Wizz Air a redeschis baza aeriană de la Suceava. Șoldan: „Încă din primul an de mandat am realizat problema care a ținut departe ani la rând companiile aeriene”
Wizz Air a redeschis baza aeriană de la Suceava. Șoldan: „Încă din primul an de mandat am realizat problema care a ținut departe ani la rând companiile aeriene”

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Considerente teoretice și empirice privind procesul de convergență și evoluția cursului real de schimb din perspectiva efectului Balassa-Samuelson