Trasee

Recomandări de la salvamontiști pentru vacanța montană



Trasee: Recomandări de la salvamontiști pentru vacanța montană
Trasee: Recomandări de la salvamontiști pentru vacanța montană

Vacanța a dus pe traseele montane din județul Suceava un număr mare de copii și adolescenți amatori de drumeții montane. Pentru ca zilele de vacanță să nu se transforme în aventuri neplăcute pe munte, salvamontiștii suceveni recomandă ca grupurile de copii să fie echipate cu lanterne și cel puțin un telefon mobil funcțional, să nu se disperseze membrii grupurilor, să fie însoțite de persoane adulte care cunosc bine traseul și să se informeze telefonic, în prealabil, despre starea traseului ales și a vremii, la numărul 0745313052.
Șeful Serviciului Public Salvamont Suceava, Voicu Raia, ne-a mai precizat că în munți vremea este umedă și schimbătoare în prezent, iar traseele de creastă trebuie evitate, pentru că există porțiuni unde se manifestă ceața sau descărcările electrice, fenomene ce produc dezorientarea drumeților neexperimentați, existând astfel pericolul ca aceștia să intre în panică și să se rătăcească.
Referitor la starea celorlalte trasee, Raia a adăugat că în general acestea sunt deschise pentru publicul larg. Există unele probleme legate de lipsa parțială a marcajelor, care au fost deteriorate de doborâturi și nu au putut fi refăcute din cauza vremii.
Trasee care pun probleme Astfel de probleme pot să apară pe traseul Valea Putnei – Vf. Chilia (marcaj bulina albastră), Valea Putnei – Cabana Giumalău (marcaj bandă galbenă), Slătioara – Șaua Ciobanului (marcaj cruce albastră). Accesul auto este posibil prin Pojorîta și Chiril pentru masivul Rarău și pe primii 6 km pe traseul Rusca – Giumalău. Traseul Izvorul Alb – Rarău este accesibil auto până la Schitul Sihăstria.
„Pentru drumeții fără probleme, turiștii, indiferent de vârstă, trebuie să evite consumul de alcool pe munte, să aibă asupra lor și echipament mai gros și pelerine de ploaie și să ne contacteze indiferent de problema pe care o pot avea pe traseu. Echipamentul complet este necesar și celor ce doresc să abordeze traseele de escaladă din Rarău, care sunt deschise. E bine să se știe că nu vom permite nici unui amator de escaladă neechipat corespunzător să urce pe aceste trasee, chiar dacă e vorba de persoane cu experiență”, ne-a mai spus Voicu Raia.



Recomandări

Consiliul Județean Suceava se implică în protejarea și reconfigurarea traseului Via Transilvanica din Bucovina

Consiliul Județean Suceava se implică în protejarea și reconfigurarea traseului Via Transilvanica din Bucovina
Consiliul Județean Suceava se implică în protejarea și reconfigurarea traseului Via Transilvanica din Bucovina