Liga a III-a

Rapid și Rarăul joacă în deplasare

Campionatul Ligii a III-a programează astăzi partidele rundei a XV-a. Ambele reprezentante ale județului în cel de-al treilea eșalon, Rapid Suceava și Rarăul Câmpulung Moldovenesc, vor evolua în deplasare în această etapă.
Ceferiștii, locul 8 în clasament, vor juca la Bârlad, pe terenul unei formații teoretic mai slab cotate. „Mergem să câștigăm. Avem o echipă bună, jucătorii au trecut cu brio peste perioada de acomodare la acest nivel, așa că acum putem să ne batem de la egal la egal cu orice adversar din serie”, a declarat antrenorul Rapidului, Bogdan Tudoreanu.
Câmpulungenii nu sunt însă la fel de încrezători în forțele lor. Echipa pregătită de Mihai Eremia s-a confruntat cu o sumedenie de probleme în acest sezon, iar fotbaliștii Rarăului nu-și doresc decât să obțină cât mai multe puncte din cele trei etape care au mai rămas de disputat până la finalul turului. Rarăul pornește cu șansa a doua în confruntarea de la Bacău, cu Willy, dar câmpulungenii s-au descurcat de fiecare dată foarte bine când au fost cotați cu șansa a doua.

Recomandări

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

Andrei Tărâță, șef de promoție la Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri: „Succesul este alinierea perfectă dintre valorile mele morale și acțiunile mele zilnice”

„Un Stradivarius în școli” ajunge la Liceul „Ion Luca” Vatra Dornei. Răzvan Stoica (vioara Stradivarius ex Ernst 1729) și Andreea Stoica (pian) se vor întâlni cu elevii