Racla cu părticele din moaștele Sf. Ioan Botezătorul va fi adusă la Biserica „Sf. Cruce” din Suceava

Biserica „Sf. Cruce” din Suceava
Biserica „Sf. Cruce” din Suceava

Cu prilejul Sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci, la Biserica armeană „Sf. Cruce” din municipiul Suceava va fi adusă, de la Mănăstirea Hagigadar, racla cu părticele din moaștele Sf. Ioan Botezătorul. Începând cu ziua de sâmbătă, 12 septembrie, sfintele moaște se vor afla la Biserica „Sf. Cruce”, unde, duminică, 13 septembrie, la ora 11.00, Sfânta Liturghie va fi oficiată de PC părinte protopop Avedis Mandalian, delegat al PS Episcop Datev Hagopian, Întâistătător al Bisericii Armene din România, și PC părinte Torkom Mandalian.Racla cu părticele din moaștele Sf. Ioan Botezătorul, care a fost adusă la Suceava de la Catedrala Episcopală din București și așezată pe Sfântul Altar al Mănăstirii Hagigadar cu prilejul Praznicului Adormirii Maicii Domnului al Bisericii Apostolice Armene, va rămâne câteva zile la Biserica „Sf. Cruce”.Așa cum aflăm de la PC preot Torkom Mandalian, luni, 14 septembrie, începând cu ora 10.00, la cimitirul armenesc din municipiul Suceava va avea loc sfințirea mormintelor.

Recomandări

Racla cu moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou va fi scoasă spre închinare, sâmbătă, în baldachinul amenajat în incinta Catedralei Arhiepiscopale

Racla cu mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae va fi adusă spre închinare credincioșilor la hramul Parohiei Straja II