Detașamentul de pompieri Rădăuți și Gărzile de intervenție Vicovu de Sus, Siret și Solca, împreună cu Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență ale localităților Vicovu de Sus, Gălănești și Bilca, au intervenit cu opt autospeciale și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit duminică la un adăpost de animale ce aparține Grupului Școlar Bivolărie. Incendiul a fost anunțat prin 112 în jurul orei 17.00.
La sosirea echipajelor, ardeau violent adăpostul de animale și o anexă, construcție corp comun, existând pericolul de propagare la clădirile învecinate.
Incendiul a fost lichidat la ora 20:55.
Au ars aproximativ 240 de metri pătrați din acoperișul construcției (cu astereală din lemn și învelitoare din tablă) și 90 de baloți de furaje. Flăcările au mai afectat alți 70 de baloți de paie și pereții portanți ai adăpostului de animale (din BCA).
Pe timpul intervenției, echipajul SMURD a acordat primul ajutor medical lui Dorel T., cu suspiciune de fractură la un membru inferior, după care l-a transportat la spitalul municipal Rădăuți pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
De asemenea, au fost sacrificați nouă porci, care au suferit arsuri.
„Cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza efectului termic al curentului electric, produs de un conductor electric cu izolația deteriorată în urma unei acțiuni mecanice sau fizice”, se precizează în comunicatul pompierilor.
Pompierii au salvat din calea flăcărilor 26 de bovine și 23 de porcine, precum și clădirile aflate în imediata apropiere.






