Cu cuțitele sub masă

PSD Suceava și Bucovina TV, în perioada războiului rece

Bogdan Gheorghiu: „Este un mod prin care cei de la PSD vor să arate că suntem postul de televiziune al PD-L, ceea ce este total eronat”
Bogdan Gheorghiu: „Este un mod prin care cei de la PSD vor să arate că suntem postul de televiziune al PD-L, ceea ce este total eronat”

Social-democrații suceveni au intrat în război cu postul local de televiziune Bucovina TV. Surse din cadrul PSD Suceava au precizat că decizia de a boicota orice invitație care ar urma să vină din partea postului menționat este în vigoare de câteva săptămâni și urmează să fie menținută și pentru perioada următoare.
Supărarea principalului partid de opoziție din Suceava vine de la faptul că acțiunile PSD nu sunt reflectate mai deloc în știrile și emisiunile realizate la Bucovina TV.
„De câteva săptămâni, Bucovina TV nu mai trimite pe nimeni la conferințele noastre de presă, așa încât nici noi nu avem vreun motiv să le călcăm pragul. În plus, din luna noiembrie și până acum, nici un membru PSD Suceava nu a mai fost invitat la vreo emisiune realizată de acest post de televiziune”, au explicat surse din PSD Suceava.
Social-democrații consideră că politica pro PD-L promovată de Bucovina TV este mult prea evidentă și ostentativă, deși recunosc că politica editorială este apanajul exclusiv al fiecărui post de televiziune.
„Din câte știu, s-au făcut sesizări și la CNA cu privire la ceea ce se petrece la Bucovina TV. Nu este vorba de o sesizare din partea organizației PSD Suceava, ci din partea unor membri ai partidului, care au considerat că nu se mai poate merge pe această linie”, au mai menționat surse din PSD Suceava.
În replică, Bogdan Gheorghiu, acționar al postului Bucovina TV și realizator al emisiunii „Sara pe deal”, spune că lucrurile stau un pic diferit.
„În luna decembrie l-am avut invitat pe Ovidiu Donțu, iar tot anul trecut, dar și în luna ianuarie a acestui an l-am sunat și pe președintele organizației județene a PSD Suceava, Cătălin Nechifor, cu intenția de a-l invita la o emisiune. Nu mi-a răspuns la telefon, motiv pentru care am decis să nu mai trimitem oameni la conferințele lor de presă. E o chestiune de autovictimizare, un mod prin care cei de la PSD vor să arate că suntem postul de televiziune al PD-L, ceea ce este total eronat”, a declarat Bogdan Gheorghiu.
Acesta crede că la mijloc este o lipsă de comunicare și este convins că totul se va clarifica în perioada următoare.

Recomandări

Tinerii din PSD Suceava au adus un strop de liniște și bucurie unui copil de 12 ani care și-a pierdut recent mama

Tinerii din PSD Suceava au adus un strop de liniște și bucurie unui copil de 12 ani care nu de mult și-a pierdut mama

CCI Suceava organizează o nouă ediție a celui mai important eveniment regional dedicat agriculturii și construcțiilor, Agro Expo Bucovina & Bucovina Construct

CCI Suceava organizează o nouă ediție a celui mai importat eveniment regional dedicat agriculturii și construcțiilor, Agro Expo Bucovina & Bucovina Construct
CCI Suceava organizează o nouă ediție a celui mai importat eveniment regional dedicat agriculturii și construcțiilor, Agro Expo Bucovina & Bucovina Construct

Consiliul Județean Suceava se implică în protejarea și reconfigurarea traseului Via Transilvanica din Bucovina