Politic

PSD Suceava nu mai vreau să audă de conservatori

Președintele PSD Suceava, Gavril Mîrza, a anunțat, în cursul zilei de ieri, că o eventuală colaborare politică cu Partidul Conservator este exclusă. Mîrza a declarat că reprezentanții PC, fost PUR, și-au dovedit inconsecvența din punct de vedere politic, în condițiile în care la alegerile locale și generale din 2004 au susținut PSD și au candidat pe liste comune. Mai mult, Gavril Mîrza a ținut să precizeze că la nivelul județului Suceava, Partidul Conservator ar putea să dispară, în condițiile în care o mare parte din membrii acestuia au plecat la alte partide. „Cel puțin la noi la Suceava, cu regret trebuie să constat că Partidul Conservator dispare de la o zi la alta. I-am ajutat în alegerile locale și au ajuns în conducerea Consiliului Județean Suceava, iar apoi i-am ajutat la alegerile parlamentare și am făcut din ei senatori și deputați. Cu toate acestea ne-au întors spatele și au intrat în coaliția de guvernare. O asemenea atitudine mă determină să nu mai am considerente față de atitudinea unui asemenea partid”, a declarat Gavril Mîrza. În aceste condiții, liderul social democraților suceveni a subliniat faptul că între PSD și PC nu ar mai putea să existe colaborări.

Recomandări

Consilierii locali Radu Bores, Andrei Bacoș și Beni Atodiresei asigură conducerea colectivă a Organizației Municipale a PSD Suceava și vor organiza alegeri

USR a salutat proiectul de eliminare a păcănelelor din Suceava și îi cere primarului PSD Cătălin Coman să facă același lucru la Fălticeni

Deputatul USR Emanuel Ungureanu îl critică dur pe Nicușor Dan pentru că „stă în genunchi în fața PSD”
Deputatul USR Emanuel Ungureanu îl critică dur pe Nicușor Dan pentru că „stă în genunchi în fața PSD”

Liderii AUR Suceava au criticat majorarea chiriilor din piețe și Bazar, susținând că această decizie este „o nouă povară pe umerii sucevenilor”

O delegație a PSD Suceava din care au făcut parte 29 de primari a efectuat o vizită oficială la Parlamentul European