Politică

PSD Suceava amenință cu mișcări de stradă „pentru apărarea democrației”

Vicepreședintele Organizației Județene Suceava a PSD Suceava, Ovidiu Milici, a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că PSD nu este de acord cu propunerile PD-L de modificare a legislației electorale, despre care a spus că „sunt croite numai ca PD-L să mai fure o dată alegerile” și a spus că partidul său va apela la orice mijloace de protest, chiar și în stradă, pentru „apărarea democrației” și pentru a împiedica PD-L să fure din nou alegerile.
„PSD va apela la orice mijloc de protest pentru a împiedica un nou furt. Vom lupta pentru a apăra democrația chiar și în stradă”, a spus Milici.
Potrivit vicepreședintelui PSD Suceava, PD-L pregătește sume mari de bani pentru cumpărarea de voturi și speră că, în acest fel, opoziția nu va face față, neavând resurse și că, din același motiv, se propune și o campanie electorală de 90 de zile pentru ca PD-L să aibă timp „să cumpere voturi, să amenințe, să șantajeze”.
Vicepreședintele PSD Suceava a mai declarat că nu numai partidele politice trebuie să acționeze pentru apărarea democrației, ci și mass-media și societatea civilă. Ovidiu Milici a precizat că viitoarele alegeri vor fi foarte atent monitorizate de PSD și consideră că acest lucru ar trebui să-l facă și organizațiile internaționale și presa.

Recomandări

La Suceava a avut loc Simpozionul Național „Mitropolia Moldovei. 625 de ani: istorie, credință, artă și cultură”

USR a salutat proiectul de eliminare a păcănelelor din Suceava și îi cere primarului PSD Cătălin Coman să facă același lucru la Fălticeni

Deputatul USR Emanuel Ungureanu îl critică dur pe Nicușor Dan pentru că „stă în genunchi în fața PSD”
Deputatul USR Emanuel Ungureanu îl critică dur pe Nicușor Dan pentru că „stă în genunchi în fața PSD”