Umanitar

PSD face eforturi pentru ca familiile nevoiașe să aibă ce pune pe masă de Paști

Umanitar: PSD face eforturi pentru ca familiile nevoiașe să aibă ce pune pe masă de Paști
Umanitar: PSD face eforturi pentru ca familiile nevoiașe să aibă ce pune pe masă de Paști

Social democrații desfășoară în această săptămână acțiuni umanitare la nivel de județ, vizate fiind familiile nevoiașe, dar și copiii din mai multe școli sucevene. Liderul județean al PSD, Gavril Mîrza, a declarat că de aceste acțiuni se ocupă organizațiile de tineret și de femei ale PSD și că va fi distribuit „un număr important de pachete”. „Am contribuit toți colegii, am adunat ceva fonduri și vom împărți un număr important de pachete către populația din județ care nu are ceea ce e necesar în ziua de Paști. Venim și noi cu o mică completare. Văd că asemenea gesturi fac și alții și poate că în această Săptămână Mare facem un lucru bun cu toții, pentru că în rest ne facem destule rele și ne acuzăm și ne criticăm unii pe alții”, a declarat Mîrza. El a făcut un apel către reprezentanții tuturor partidelor la o campanie civilizată, fără atacuri la persoană sau la familii sau atacuri „mai mult decât ar putea să suporte oamenii de bun simț din județ”.Președintele Organizației Municipale Suceava a PSD, Virginel Iordache, a anunțat că din contribuțiile membrilor și simpatizanților s-au făcut 1.240 de pachete cu alimente necesare Sărbătorilor Pascale, care vor fi distribuite familiilor nevoiașe din municipiul reședință de județ. „Joi, la ora 11.00, va avea loc la școala generală nr. 7 din Ițcani o acțiune de ajutorare a copiilor din clasele IV-V. Fiecare va primi cadouri constând în obiecte de îmbrăcăminte, jucării și dulciuri”, a mai spus Iordache.

Recomandări

Autointitulatul activist de mediu Andrei Neșculescu, alias clovnul Bobo, și fostul coleg din SOS Bilca, plasați sub control judiciar pentru acuzațiile de șantaj

Campania „Ne pasă! Vă suntem alături!” a tinerilor ATOS a continuat în forță de Sărbătorile Sfintelor Paști!

Peste 1.600 de pachete alimentare oferite familiilor și persoanelor vulnerabile, sub coordonarea Asociației Institutul Bucovina