Proteste ale feroviarilor, în țară



Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Constantin Axinia, a declarat, ieri, că salariații CFR își vor primi salariile până luni, existând baza financiară pentru aceste plăți, iar cei care opresc trenurile vor răspunde pentru acest lucru, riscând chiar desfacerea contractului de muncă.
Axinia a precizat că, cel târziu luni, feroviarii își vor primi salariile restante și a făcut ieri apel la salariați să nu oprească trenurile pentru că afectează călătorii, această acțiune fiind un atentat la siguranța circulației.
„Oprirea trenurilor este un atentat la siguranța circulației. Prin aceste acțiuni împrăștiem și bruma de călători care ne-a mai rămas. Noi facem eforturi să revigorăm transportul de călători și marfă pe calea ferată. Aceste proteste spontane vor avea urmări grave, cei care opresc trenurile riscă de la diminuarea salariilor la desfacerea contractelor de muncă”, a explicat Axinia.
Feroviarii din câteva regionale din țară au oprit activitatea, iar cei din Capitală amenință cu proteste asemănătoare, salariații fiind nemulțumiți de întârzierea plății salariilor.
Președintele Federației Mecanicilor de Locomotivă, Sala Voicu, a declarat, ieri, pentru MEDIAFAX, că impiegații de mișcare din câteva regionale ca Brașov și Sibiu au oprit activitatea, deoarece nu și-au primit salariile la timp. Liderul sindical a precizat că protestul nu are legătură cu anunțul de marți privind trimiterea în șomaj tehnic a aproximativ 7.000 de salariați de la CFR Marfă.
Opt trenuri au fost blocate, pe 10 iunie, din cauza unui protest spontan la CFR, trei dintre garnituri fiind oprite în Gara de Nord, una la Chitila și patru la Titu. Decizia a fost luată de angajați ai Regionalelor București și Constanța din cauza întârzierii salariilor pe luna mai.
Gheorghe Popa, liderul Federației Mișcare Comercial, declara atunci că este o problemă administrativă și că, în cursul acelei zile, cel mai târziu a doua zi, vor fi achitate restanțele din 30 mai. Popa spunea că pentru Regionala București administrația a invocat probleme legate de bancă, precizând că i-a informat pe angajați în legătură cu această situație.
Florin Dobrescu, președintele Federației „Drum de Fier”, susținea că protestele au fost organizate de impiegați, pentru că și-au luat doar jumătate din avansul pe luna mai, iar lichidarea nu a fost primită. De asemenea, nici angajații de la CFR Marfă nu au primit nici un ban pe luna mai, mai spunea Dobrescu.
Doar angajații de CFR Călători au primit salariile integral.
Potrivit lui Dobrescu, liderii sindicali aveau semnale de la angajați că vor opri activitatea până vor primi salariile, oamenii fiind nemulțumiți și de faptul că statul nu a plătit subvenția la CFR Călători.
Președintele Federației Mecanicilor de Locomotivă, Iulian Măntescu, preciza, marți, după întâlnirea cu administrația CFR Marfă că de la 1 august se speră să fie reglementată situația plăților salariale la timp.