Propunerea Prefecturii pentru fluidizarea traficului în zona „Zidului Morții”

Prefectul Florin Sinescu
Prefectul Florin Sinescu

Prefectura Suceava i-a înaintat ministrului delegat pentru proiecte de infrastructură de interes național și investiții străine, Dan Șova, o schiță cu propunerea pentru fluidizarea traficului în zona sensului giratoriu de la intersecția șoselei de centură a Sucevei cu DN 17, acolo unde construcția din mijlocul drumului național a fost numită „Zidul Morții”, după ce patru persoane și-au pierdut viața în urma unor accidente rutiere. Prefectul Florin Sinescu ne-a declarat că soluția propusă pentru a se încerca rezolvarea problemelor de trafic în această zonă ar fi separarea prin scuaruri cu parapeți a sensurilor de circulație de pe DN 17, la intrarea în sensul giratoriu, atât dinspre Suceava, cât și dinspre Gura Humorului. „Noi am propus modificarea benzilor de circulație, astfel încât intrările în acest sens giratoriu dinspre Suceava și Gura Humorului să se facă tangențial cu ruta de rulare a sensului”, a explicat Sinescu. El a spus că această propunere a fost înaintată și Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale și Direcției Regionale de Drumuri și Poduri din Iași. „Această schiță în care prezentăm soluția propusă de noi pentru separarea sensurilor de circulație va fi analizată de către instituțiile la care am trimis-o, urmând să se ia o decizie cu privire la posibilitatea de a fi pusă în practică. De asemenea, pe lângă separarea sensurilor de circulație am propus și asigurarea iluminatului public în zona sensului giratoriu”, a mai spus prefectul județului Suceava.

Recomandări

Senatorul AUR Virgiliu Vlăescu îi cere premierului interimar Ilie Bolojan modificarea soluției tehnice de la „Zidul Morții” din Suceava

Proiect de cercetare și lansare de carte despre utilizarea inteligenței artificiale în crearea unui climat educațional incluziv

Creșterea numărului de motociclete din trafic aduce risc ridicat de accidente grave, mai ales în weekenduri și în zonele turistice

Un bărbat în vârstă de 52 de ani, din Rădăuți, și-a pierdut viața în timp ce se deplasa cu o motocicletă Honda, alături de soția sa, pe DN 17 A, zona Ciumârna
Un bărbat în vârstă de 52 de ani, din Rădăuți, și-a pierdut viața în timp ce se deplasa cu o motocicletă Honda, alături de soția sa, pe DN 17 A, zona Ciumârna