Ore de muzeu

Proiectul „Sfătuitorii Măriei Sale, taine, jocuri și povești în Sala Sfatului Domnesc de la Suceava”

Muzeul Național al Bucovinei
Muzeul Național al Bucovinei

„Sfătuitorii Măriei Sale – taine, jocuri și povești în Sala Sfatului Domnesc de la Suceava” este proiectul de educație muzeală prin care Muzeul Național al Bucovinei invită, pe tot parcursul anului 2023, copiii și tinerii „să se joace cu istoria, să petreacăore de muzeu de poveste”.
Ore de muzeu relaxante, în care, împreună cu specialiștii muzeului, publicul este invitat să afle povestea Sfatului Domnesc de la Suceava și a sfătuitorilor Măriei Sale, cu ajutorul poveștilor ilustrate, al jocurilor, al prezentărilor inedite.
Organizatorii au transmis că în cadrul activităților proiectului, participanții se vor bucura de „Istoria Sfatului Domnesc” transpusă în paginile unei cărțulii cu o poveste fabuloasă, măiestru ilustrată, se vor juca cu puzzle-uri și cuburi de mari dimensiuni, reconstituind imagini care de care mai atractive, prin care vor descoperi Muzeul de Istorie, Sala Sfatului Domnesc, Cetatea Sucevei, bijuterii medievale, sfătuitorii Măriei Sale și multe alte.
„Propunem publicului nostru o altfel de vizită la muzeu, valorificând expoziția permanentă a Sălii Sfatului Domnesc de la Muzeul de Istorie Suceava prin intermediul unei ore de muzeu ludico-educațională.Prezentarea Sfatului Domnesc de la Suceava cu ajutorul jocurilor, al personajelor desenate și al poveștilor despre sfătuitorii Măriei Sale, prin care se prezintă rolul acestora și importanța la curtea voievodului Ștefan cel Mare, va facilita, într-un mod inedit și atractiv, accesul la informații despre perioada medievală a Sucevei, despre domnia celui mai mare român al tuturor timpurilor, despre muzeu și ceea ce reprezintă acesta în comunitate”, au completat reprezentanții muzeului.
Detalii suplimentare, înscrieri și programări, la telefon: 0230-216439, interior 116, Biroul Educație, Marketing și Comunicare al Muzeului Național al Bucovinei.„Vă așteptăm, cu clasa, cu prietenii, cu familia, ori singuri, să ne vizitați, să vă jucați, să descoperiți și să vă relaxați”, este mesajul organizatorilor.

Proiectul „Sfătuitorii Măriei Sale, taine, jocuri și povești în Sala Sfatului Domnesc de la Suceava”
Proiectul „Sfătuitorii Măriei Sale, taine, jocuri și povești în Sala Sfatului Domnesc de la Suceava”
Muzeul Național al Bucovinei
Muzeul Național al Bucovinei

Recomandări

Școala de Vară 2026 la Tales & Tech HUB Suceava: Înscrieri deschise pentru o vacanță activă și educativă

Școala de Vară 2026 la Tales & Tech HUB Suceava. Sursa foto: https://talesandtech.ro/

Fălticeniul și-a celebrat valorile. „Ordinul Fălticeni Cultural” a fost acordat unor personalități care onorează comunitatea prin excelență și dăruire

Tradiția vindecării și numele Sfântului Ioan cel Nou, unite de regretatul doctor Cristian Irimie pe frontispiciul spitalului sucevean

Zilele Culturii Fălticenene 2026: o săptămână dedicată memoriei, valorilor și marilor întâlniri culturale

„Ferestre” către lumi imaginare, compoziții pline de energie, de culoare, realizate de Harry Meyer și expuse la Muzeul de Istorie