Tradiții

Proiectul „Folclorul din cărți” se încheie săptămâna aceasta cu două evenimente, la Fundu Moldovei și Poiana Stampei

„Folclorul din cărți”
„Folclorul din cărți”

Seria manifestărilor itinerante proiectate pentru acest an sub genericul „Folclorul din cărți”, organizată de Centrul Cultural Bucovina, în parteneriat cu instituții administrative, de cultură și de învățământ din județul Suceava, se încheie cu două acțiuni ce vor avea loc la Fundu Moldovei, Căminul Cultural Colacu, miercuri, 21 noiembrie, la ora 13:00, și la Școala Gimnazială Poiana Stampei, vineri, 23 noiembrie, la ora 12:00.
Lansări de carte
Cele două manifestări de la Fundu Moldovei și Poiana Stampei au un caracter cultural-educativ, fiind o pledoarie pentru descoperirea valorilor folclorului prin intermediul antologiei și monografiei științifice, dar și prin discografia de colecție profilată pe domeniul etnomuzicologiei. Se va continua lansarea Ghidului iubitorilor de folclor, nr. 8/2018, un manual de educație culturală pe filon folcloric cu apariție periodică anuală și ce-a de a II-a ediție a discului „Cântece de cătănie din Bucovina (istorică)”, dedicată Centenarului Bucovinei și Centenarului României.
Explicațiile specialistului
În cadrul manifestării, muzicolog dr. Constanța Cristescu, consultant artistic la Centrul Cultural Bucovina, va explica, în limbajul adecvat vârstei publicului, valoarea patrimonială și artistică a folclorului, diferențiind genurile folclorice, cum este, de exemplu, colinda, de ofertele parazitare promovate sub aceeași titulatură, ca de exemplu: priceasna, cântecul de Crăciun folk, cântecul de pelerinaj cu tematică mariologică etc.
Se va promova în continuare hora ca joc identitar românesc din Bucovina istorică, ilustrând complexitatea fenomenului horal prin prestațiile artistice ale invitaților, ca de altfel și genul autentic al colindei, dar și cântecul istoric de cătănie reconstituit pe disc audio după manuscrise de acum un secol, ce reprezintă documente de epocă din culegerile folclorice ale învățătorului bucovinean Alexandru Voevidca.
Invitații celor două acțiuni culturale
Invitații manifestării de la Fundu Moldovei sunt: „fluierașul” Liviu Țaran, acompaniat la cobză de prof. Romeo Constantin Grosu, Taraful de fluierași „Ilie Cazac” din Fundu Moldovei, coordonator Liviu Țaran, Ansamblul „Timineanca” al școlilor din Fundu Moldovei, coordonatori prof. Laura Țaran și prof. Liliana Sandu, Grupul bărbătesc „Piatra Șoimului” din Câmpulung Moldovenesc, coordonator Virgil Macovei, și Ansamblul „Arcanul” Fundu Moldovei, coordonator Dorin Cocârță.
La acțiunea cultural-educativă de la Poiana Stampei sunt invitați: Grupul folcloric „Cetina Călimanilor” din Șaru Dornei, coordonator Vasilica Dascălu, Grupul folcloric „Coșnencuța” din Coșna, coordonator prof. Ofelia Arvinte, și Grupul vocal „Flori de merișor”, coordonator prof. drd. Dorina Paicu, conducere muzicală prof. Costel Lostun.

Recomandări

Voievozii care au zidit Țara Moldovei prin credință, curaj și înțelepciune au fost pomeniți în Cetatea de Scaun a Sucevei

Fălticeniul și-a celebrat valorile. „Ordinul Fălticeni Cultural” a fost acordat unor personalități care onorează comunitatea prin excelență și dăruire

Zilele Culturii Fălticenene 2026: o săptămână dedicată memoriei, valorilor și marilor întâlniri culturale

„Străjerii” din Dolheștii Mici, două decenii în slujba tradițiilor și identității culturale de pe Valea Șomuzului

Festivalul Internațional „Ciprian Porumbescu” va debuta luni, primul eveniment fiind concertul „Acasă, la Stupca”