Un prim pas

Proiectul de realizare a unei zone de agrement pe malul Sucevei, aprobat în Consiliul Local

Proiectul de realizare a unei noi zone de agrement, de o parte și de alta a podului peste apa Sucevei, a fost aprobat în Consiliul Local
Proiectul de realizare a unei noi zone de agrement, de o parte și de alta a podului peste apa Sucevei, a fost aprobat în Consiliul Local

Aleșii locali suceveni au aprobat ieri, cu 21 de voturi pentru și 2 abțineri, documentația și indicatorii tehnico-economici ai investiției de revitalizare a unui spațiu urban important – lunca râului Suceava, în zona podului de la Bazar.
Mai exact, este vorba de crearea unei noi zone de agrement, recreere și petrecere a timpului liber, de o parte și de alta a podului de peste râul Suceava, unde vor fi create două zone – una de recreere și alta dedicată activităților sportive.
Proiectul, care a primit joi girul Consiliului Local, urmează să fie depus la Agenția de Dezvoltare Nord-Est, pentru obținerea de fonduri europene pe axa 4.2 A.
Planurile de realizare a unei noi zone de agrement au fost întâmpinate cu reticență de o parte dintre consilierii locali, care au spus că nu are rost să se discute de un asemenea proiect cât timp nu sunt consolidate malurile râului Suceava, astfel încât zona pe care se dorește a fi făcute amenajările să nu mai fie inundabilă.
„Proiectul este extraordinar și avem nevoie de astfel de proiecte în toate localitățile mari ale județului. Problema e că este necesară o colaborare între ministere, pentru a se rezolva cu îndiguirea malurilor, pentru că altfel vine apa și distruge tot ce se face acolo”, a spus Dan Roibu (ALDE), care a spus că nu există fonduri alocate de Apele Române pentru lucrările de îndiguire necesare la Suceava.
În replică, primarul Sucevei, Ion Lungu, a precizat că oricum proiectul nu va putea fi pus în practică mai devreme de doi ani, demersurile de obținere a fondurilor europene având un parcurs de durată, de obicei.
„În paralel cu demersurile de atragere a fondurilor europene pentru amenajarea zonei de agrement vom face și eforturi pentru a se rezolva problema îndiguirii malurilor, așa cum s-a procedat și la Oradea, și în alte localități. Chiar de am avea azi bani să facem zona de agrement, tot nu am putea face nimic în privința îndiguirii malurilor, lucrare care poate fi realizată doar de către Apele Române. Avem o șansă unică să obținem finanțări europene pentru a realiza această zonă de agrement, ca urmare a parteneriatului cu Apele Române”, a declarat Ion Lungu.
Ce se dorește a fi făcut de o parte și de alta a podului peste râul Suceava
Planurile de realizare a unei zone de agrement vizează o suprafață de 155.000 de mp pe malul dinspre Centru al râului Suceava, în zona centrelor comerciale Bazar și Iulius Mall.
Zona din partea stângă (cum se vine dinspre Centru) va fi cu caracter sportiv, cu spații amenajate pentru practicarea de activități sportive precum fitness, aerobic, dar și fotbal sau baschet, conform unor propuneri formulate de consilieri, în plenul ședinței de Consiliu Local. Proiectul prevede un teren pentru gimnastică, cu covor elastic, două locuri de joacă pentru copii, două terenuri de sport – tenis și volei, precum și unul de badminton.
Zona din dreapta va fi dedicată activităților de relaxare și odină în aer liber, dar și pentru participarea la activități culturale, în capăt fiind propusă o platformă pentru evenimente. Zona de agrement va fi dotată cu sistem automat de irigații, iluminat public, bănci, coșuri de gunoi și WI-FI gratuit.
Pentru ambele zone sunt prevăzute zone de acces, în principal pietonale, un acces carosabil, de urgență, pe partea dreaptă a podului, precum și numeroase alei principale și secundare, inclusiv una de tip faleză, precum și o pistă de biciclete, cu o lungime de un kilometru.
Valoarea totală a lucrărilor este de 13 milioane de lei – adică 3,3 milioane de euro, perioada de realizare fiind de 22 de luni, din care 15 luni pentru construcție și montaj.

Recomandări

Gheorghe Șoldan: Anul acesta avem cel mai mare buget în istoria Consiliului Județean și cele mai mari sume alocate pentru dezvoltare

Guvernul declanșează exproprierile pentru centura Gura Humorului, cu despăgubiri de peste 5,5 milioane de lei

Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luța, anunță că 90% din bugetul pe acest an al comunei va fi pentru dezvoltare

Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luță, anunță că 90% din bugetul pe acest an al comunei va fi pentru dezvoltare
Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luță, anunță că 90% din bugetul pe acest an al comunei va fi pentru dezvoltare

Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan: „Ilie Bolojan nu a înțeles că reformele nu înseamnă doar tăieri, măriri de taxe și automat sărăcirea populației”