Accesarea de fonduri europene pentru reabilitarea și punerea în valoare a ruinelor Curții Domnești, din centrul Sucevei, este considerată aproape sigură, în condițiile în care, la o simulare efectuată conform grilei de evaluare a proiectelor prioritare, proiectul Sucevei depășește cu mult cele 80 de puncte stabilite ca barem.
„Luni am fost la București pentru a mă interesa de atragerea de finanțări pentru Curtea Domnească, este clar că valoarea finanțată nu poate fi peste 5 milioane de euro, iar nouă ne trebuie mai mulți bani – aproximativ 17 milioane de euro. De aceea avem depusă o solicitare de finanțare și pe fonduri norvegiene, de unde așteptăm un răspuns”, a spus primarul Ion Lungu, care a fost la Ministerul Dezvoltării Regionale și la autoritatea de implementare a proiectelor pe fonduri europene, pentru a face demersurile necesare includerii Sucevei în lista celor 43 de proiecte care vor fi finanțate dintr-un buget total de 270,83 de milioane de euro.
„Lucrăm la un nou studiu de fezabilitate, cu modificările necesare pentru a ne încadra în cele 5 milioane de euro. Ca să putem contracta direct acest proiect trebuie să obținem 80 de puncte la grila de evaluare tehnică. Noi am făcut o simulare și ne-au ieșit undeva la 90 de puncte.
Sper ca până la finele anului să putem semna contractul de finanțare, în ideea că vom intra direct la finanțare, îndeplinind condițiile tehnice și financiare”, a adăugat edilul sucevean.
Proiectul de reabilitare a ruinelor Curții Domnești din Suceava a fost realizat de municipalitatea suceveană în colaborare cu firma spaniolă Arena.
Construcțiile din complexul care formează Curtea Domnească au fost edificate pe parcursul secolelor XIV-XV, fiind începute în timpul domniei lui Petru I Mușat, continuate de Alexandru cel Bun, iar în timpul domniei lui Ștefan cel Mare au fost refăcute din piatră și cărămidă.





