Proiectul „Biblioteca – Izvor de înțelepciune”, la Liceul Tehnologic Cajvana

Proiectul „Biblioteca – Izvor de Înțelepciune”
Proiectul „Biblioteca – Izvor de Înțelepciune”

Luna octombrie este sărbătorită de bibliotecari, elevi și cadre didactice din întreaga lume, octombrie fiind considerată „Luna Internațională a Bibliotecilor Școlare”.Liceul Tehnologic Cajvana a organizat în această lună diverse activități menite să promoveze cititul, demarate în cadrul proiectului: „Biblioteca – Izvor de înțelepciune”. Proiectul de parteneriat educațional a fost încheiat între Liceul Tehnologic Cajvana și Biblioteca Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. După cum ne-a spus bibliotecara Liceului Tehnologic Cajvana, Rodica Mîțan, „scopul proiectului este stimularea interesului elevilor pentru lectură, cunoașterea modului de organizare și utilizarea serviciilor bibliotecii universitare”. Proiectul are mai multe activități, cea din luna octombrie poartă titlul „Biblioteca școlară, o sursă inepuizabilă de cunoaștere” și în cadrul ei elevii clasei a IX-a A au vizitat Biblioteca Universității „Ștefan cel Mare” Suceava. Elevii au fost însoțiți de diriginta lor, profesoara de limba și literatura franceză Daniela Senciuc, și de bibliotecara Liceului Tehnologic Cajvana, Rodica Mîțan. Liceenii au fost instruiți în consultarea și utilizarea cataloagelor electronice, au vizitat Sala de lectură „Mihail Iordache”, colecțiile speciale și colecțiile de carte rară.

Recomandări

CJ Suceava lansează un proiect transfrontalier de peste 372.000 de euro ce prevedere dotări moderne și activități pentru copiii cu nevoi educaționale speciale

Consiliul Județean Suceava a anunțat lansarea proiectului transfrontalier „Valorificarea oportunităților prin parteneriat în educație – Hope”
Consiliul Județean Suceava a anunțat lansarea proiectului transfrontalier „Valorificarea oportunităților prin parteneriat în educație – Hope”

„Un ceai, o vorbă, o poveste…”, într-o ediție dedicată universului critic și literar al lui George Călinescu

Împreună pentru comunitate și valori creștine: Sărbătoarea de suflet și comuniune etnică în Parohia Argel