Pregătiți de guvernare

Proiectele prin care PNL vrea să scoată România din criză



Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan
Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan

Deputatul sucevean Ioan Balan consideră că PNL este pregătit pentru a prelua guvernarea României, iar cel mai elocvent lucru în acest sens este faptul că în scurt timp o minoritate de 20% a reușit să coaguleze în Parlament nu mai puțin de 200 de persoane pentru a vota moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă.
„PNL este partidul care s-a pronunțat fără nici un dubiu că este gata să preia imediat guvernarea din mâinile nepricepuților de la PSD și ALDE, pentru a opri șirul de măsuri păguboase și antiromânești pe care le iau aceștia. Ca orice program responsabil, programul PNL acoperă o gamă largă de probleme pe care guvernele PSD-ALDE se fac că nu le văd, fiind mai degrabă preocupate de interesele personale și de grup ale liderilor lor”, a menționat Ioan Balan.
Parlamentarul liberal de Suceava a amintit și o serie de propuneri care ar trebui să fie pus în aplicare imediat pentru a veni în sprijinul mediului economic privat. Unele dintre aceste propuneri prevăd eliminarea accizei suplimentare la carburanți, eliminarea suprataxării contractelor de muncă cu timp parțial, facilități fiscale pentru angajatorii care-și stimulează financiar angajații, stimulente fiscale pentru antreprenorii care își plătesc obligațiile fiscale la timp, extinderea neimpozitării profitului reinvestit în mijloace de transport noi, eliminarea birocrației fiscale și a Split TVA, înființarea ghișeului antibirocrație, introducerea posibilității antreprenorilor de a opta pentru modalitatea de impozitare care le convine mai mult, alocarea a minimum 6,5% din PIB pentru investiții în infrastructură, creșterea transferurilor la Pilonul 2 de pensii, pentru creșterea veniturilor din pensii ale angajaților de astăzi.
Reînființarea cabinetelor medicale în școli, construirea spitalelor regionale de urgență din fonduri europene gratuite, sprijinirea tinerelor familii să facă copii, masă diversificată în școli și generalizarea programului after school în toată țara, sprijin consistent pentru fermieri și o finanțare adecvată pentru administrațiile publice locale sunt alte măsuri pe care PNL vrea să le implementeze în momentul în care va prelua guvernarea.
„Pentru copii, după ce am reușit dublarea alocațiilor de stat, avem proiect de indexare automată a acestora, de la fiecare început de an, iar pentru pensionari susținem ca pensiile să crească real, fără să crească și prețurile în același timp, de la fiecare început de an, nu de când ar vrea Guvernul. Avem soluții pentru autostrăzi, pentru căi ferate, porturi și aeroporturi, pentru mediul de afaceri și pentru utilizare fondurilor europene”, a conchis Ioan Balan.



Recomandări

Deputatul AUR Florin Pușcașu consideră că dezbaterea privind listarea suplimentară a companiilor de stat profitabile este un atac la suveranitatea națională a României

Deputatul PNL Ioan Balan îi solicită ministrului Muncii să vină în sprijinul firmelor cu mecanisme clare de stimulare și fidelizare a angajaților

Deputatul PNL Ioan Balan îi solicită ministrului Muncii să vină în sprijinul firmelor cu mecanisme clare de stimulare și fidelizare a angajaților
Deputatul PNL Ioan Balan îi solicită ministrului Muncii să vină în sprijinul firmelor cu mecanisme clare de stimulare și fidelizare a angajaților

Deputatul AUR Petru Negrea: „Nota de plată pentru incompetența guvernărilor PSD–PNL în cazul Pfizer este pusă pe umerii românilor”

Conducerea PNL Suceava a salutat aprobarea de către Guvern a indicatorilor tehnico-economici pentru drumul expres Suceava–Siret

Guvernul României a aprobat indicatorii tehnico econonici pentru drumul expres Suceava - Siret
Guvernul României a aprobat indicatorii tehnico econonici pentru drumul expres Suceava - Siret

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Economia României în oglinda OCDE – catalizatori pentru o nouă etapă de dezvoltare

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Economia României în oglinda OCDE – catalizatori pentru o nouă etapă de dezvoltare
Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Economia României în oglinda OCDE – catalizatori pentru o nouă etapă de dezvoltare